D-le viceprimar Chirica,
Ne adresam dvs.si in calitate de vicepresedinte PSD.
« În nicio ţară care face parte din Alianţa Nord-Atlantică nu a vazut nimeni militari rezervişti în stradă, cerându-şi insistent drepturile de pensie, după cum nu am auzit, citit sau vazut în vreo ştire, fie şi strecurată discret de agenţiile mari de presă, că lideri ai unor state din NATO vor fi pomenit, în discursurile lor, de pensiile „nesimţite” ale militarilor ».
Dar iata ca la noi s-a intamplat.Si se mai intampla.Si chiar intr-o zi cu mare incarcatura emotionala.
Pentru ca Domnul Principatelor Unite,colonelul Cuza, a fost cel care a introdus sistemul pensiilor militare !
Suntem în preajma zilei de 24 ianuarie pe care am dori să o celebrăm cu respectul cuvenit unei mari sărbători naţionale dragă tuturor românilor.
Din nefericire guvernul particular al preşedintelui Iohanis, pentru care PSD și-a anunțat susținerea si nici nu indrazneste sa nu fie de acord cu ce vrea Ciolos, ne scoate în Piaţa Unirii din Iaşi, dar nu pentru a ne prinde într-o « Horă a frăţiei », ci pentru a protesta, cerându-ne dreptul de a fi trataţi cu respectul cuvenit unor oameni care au servit şi vor servi patria oricând o va cere!
Militarii în rezervă (si membrii familiilor celor activi crunt loviti de infamele masuri ale guvernului pe care-l sprijiniti), din Iasi şi din toată tara vom protesta !
Vom fi prezenţi în Piaţa Unirii pentru a spune răspicat, milităreşte presedintelui României şi acestui guvern de venetici fără de ţară şi fără frica de Dumnezeu, aşa cum i-am spus şi celuilalt preşedinte de tristă amintire în ianuarie 2011, că nu se poate juca cum vrea cu vieţile noastre !
Pentru ca de 20 ani aproape toti guvernanţii îşi bat joc de întreaga armată.De 5 ani aproape toti guvernanţii lucrează incrancenat, cu meticulozitate la micşorarea continuă a drepturilor băneşti ale armatei de rezervă.
Şi procesul duşmănos continuă.
Rup din pensiile militare, ciuntind o lege care nici măcar nu a intrat bine în vigoare ,prin ilegitimul, ilegalul şi discriminatoriul art. 40 pct.4, 5 și 6 din O.U.G. 57/2015 care o modifică, schimonosindu-i caracterul reparatoriu.
Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat este şi opera PSD-ului votată de parlamentarii de Iasi.Legea privind pensiile militare de stat este unul dintre lucrurile bune câștigate de români în ultimii ani.
Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate,Filiala 1 Iasi intentioneaza sa organizeze pe 24 ianuarie, dupa ora 12.00 (conform autorizatiei) un miting de protest in fata Prefecturii. Pana la ora mitingului, ne vom "incalzi" vocile la adunarea populara din Piata Unirii.Langa noi vor veni si militari rezervisti din judetele limitrofe.Si nu numai militari.
Oare domnul presedinte Iohanis si/sau domnul prim-ministru Ciolos & co. au uitat,sau nu cunosc ce i-au facut militarii rezervisti acum 5 ani, lui Basescu? Atunci era vorba de o Hotarâre de Guvern, HG 735/2010, de aplicare a Legii 119/2010, care a şocat sute de mii de pensionari militari. Dupa huiduielile de la Iasi, hotarârea a fost abrogata prin OUG nr.1/2011.Acum este in joc OUG 57/2015 a Guvernului « meu » de modificarea a Legii pensiilor militare de stat nr.223/2015.
La Iasi va fi o concurenta serioasa la Hora Unirii pe care SCMD o pregateste in Piata Victoriei din Bucuresti.Daca intre timp nu cumva se rezolva solicitarile noastre.
Si aici cred ca dvs.d-le primar Chirica puteti avea o contributie. Chiar si de mediere !
Pronunţaţi-vă domnule Chirica,in numele PSD asupra legalităţii procedurii şi asupra legitimităţii unui Guvern care s-a angajat să aplice întocmai legile votate de PSD şi promulgate de Preşedintele României. Reacţionaţi ferm pana in Ziua Unirii şi stabiliţi acum (in urma consultarii cu organele centrale de decizie ale partidului) parcursul procesului de reparaţie al unui rău care mai poate fi îndreptat înainte de a fi prea târziu.
Şi poate la Iaşi, alaturi de presedinte, noi militarii ne vom prinde cu bucurie în Hora Unirii!
Oricum,asteptam un raspuns.
Biroul Operativ al Scmd Filiala Iasi