vineri, 2 decembrie 2016

PRAPADUL (varianta Ciolos)



Concluzii primare amare din studiul draftului proiectului legii salarizarii (sau ce le mai trece prin cap-uri  unor iubitori de armata)

Dupa legea lor ,salariul unui colonel va cat al unui grefier-arhivar cu studii medii si jumatate din cel al unui judecator/procuror stagiar (0- 3 ani) !




Acesta este locul si rolul armatei in ierarhia sociala.
Dupa capu`lor!

Aceasta este importanta sociala a armatei. 
Dupa capu`lor ! 

Aceasta este rasplata, in raport cu statutul, activităţile şi organizarea stabilite prin lege, cu indeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce ii revin,potrivit jurămantului depus, cu responsabilităţile, atribuţiile, rolul, complexitatea şi importanţa socială a funcţiei exercitate, cu gradul de efort şi risc, cu pregătirea şi competenţa profesională, precum şi cu interdicţiile şi restrangerea exerciţiului unor drepturi prevăzute de legislaţia in vigoare.
Dupa capu`lor! 

Cititi extrasul de mai jos si va cruciti!

FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE „APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SECURITATE NAŢIONALĂ"
CAPITOLUL I
Soldele/salariile de funcţie pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din instituţiile publice din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională
Şeful Statului Major General, secretar de stat - şef al Departamentului Ordine şi Siguranţă Publică, prim adjunctul directorului Serviciului Roman de Informaţii,primul adjunct al directorului Serviciului de Informaţii Externe, directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale,directorul Serviciului de Protecţie si Pază  -  7118
Adjuncţii directorului Serviciului Roman de Informaţii,adjuncţii directorului Serviciului de Informaţii Externe,directorul general al Direcţiei Generale de Informaţii a Apărării, secretarii de stat şi alte funcţii asimilate funcţiei de secretar de stat din Ministerul Afacerilor Interne -6729
Prim-adjunctul şi adjuncţii directorului Serviciului deTelecomunicaţii Speciale, prim-adjunctul şi adjunctul directorului Serviciului de Protecţie şi Pază, subsecretarii de stat din Ministerul Afacerilor Interne - 6543
Funcţii corespunzătoare gradului de general, amiral,chestor general de poliţie, directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor – 6015- 6543
Funcţii corespunzătoare gradului de general-locotenent,viceamiral, chestor-şef de poliţie, directorii generali adjuncţi din Administraţia Naţională a Penitenciarelor - 5686 - 6186
Funcţii corespunzătoare gradului de general - maior,contraamiral, chestor principal de poliţie  5375 - 5848
Funcţii corespunzătoare gradului de general de brigadă,general de flotilă aeriană, contraamiral de flotilă, chestor de politie/ penitenciare  4931 – 5528
Funcţii corespunzătoare gradului de colonel, comandor,comisar-şef de poliţie/penitenciare  4333 -4931
Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent-colonel,căpitan-comandor, comisar poliţie/penitenciare  3807 -4333
Funcţii corespunzătoare gradului de maior, locotenentcomandor,subcomisar de poliţie/ penitenciare -3070 -3493
Funcţii corespunzătoare gradului de căpitan, inspector principal de poliţie/penitenciare  2363 - 2655
Funcţii corespunzătoare gradului de locotenent, inspector de poliţie/ penitenciare 1864- 2043
Funcţii corespunzătoare gradului de sublocotenent,aspirant, subinspector de poliţie/penitenciare -1860 -1872
Funcţii corespunzătoare gradului de subinspector de poliţie/penitenciare debutant -  1860 -
Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar 1800 -1812
Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls.I/plutonier adjutant 1770 - 1804
Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a IIa/plutonier major 1742-1785
Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a III-a/plutonier 1732 - 1756
Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a IV-a/sergent major 1722 -1737
Funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare (şef formaţiune*)  1742 - 1800
Funcţii corespunzătoare gradului de agent-agent şef principal de poliţie/penitenciare  1737 -1785
Funcţii corespunzătoare gradului de maistru militar cls. a Va/sergent/agent de poliţie/penitenciare debutant  1694
Fncţii corespunzătoare gradului de caporal clasa I  1678
Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa a II-a  1670
Funcţii corespunzătoare gradului de caporal clasa a III-a 1655
Funcţii corespunzătoare gradului de fruntaş - 1640
Funcţii corespunzătoare gradului de soldat - 1625
Anexa nr. VII - FAMILIA OCUPAŢIONALĂ DE FUNCŢII BUGETARE „APĂRARE, ORDINE PUBLICĂ ŞI SIGURANŢĂ NAŢIONALĂ"
Capitolul II - Reglementări specifice personalului din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
SECŢIUNEA 1
Soldele personalului militar şi salariile poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statutspecial din sistemul administraţiei penitenciare
Art. 1. - (1) Personalul incadrat in instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională este salarizat in raport cu statutul, activităţile şi organizarea stabilite prin lege, cu indeplinirea cu credinţă a obligaţiilor ce ii revin,potrivit jurămantului depus, cu responsabilităţile, atribuţiile, rolul, complexitatea şi importanţa socială a funcţiei exercitate, cu gradul de efort şi risc, cu pregătirea şi competenţa profesională, precum şi cu interdicţiile şi restrangerea exerciţiului unor drepturi prevăzute pentru personalul din aceste instituţii de legislaţia in vigoare.
SECŢIUNEA a 2-a
Soldele şi salariile funcţiilor de bază
Art. 7. - (1) Pentru gradul militar pe care il deţine, ca drept al titularului şi recunoaştere in plan social, personalul militar, respectiv poliţistul şi funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, beneficiază de soldă de grad, respectiv de salariul gradului profesional deţinut.
(2) Cuantumurile soldelor/salariilor de grad sunt următoarele:
Ofiţeri:
- General, amiral, chestor general de poliţie 840 lei
- General-locotenent, viceamiral, chestor-şef de poliţie 765 lei
- General-maior, contraamiral, chestor principal de poliţie 740 lei
- General de brigadă, general de flotilă aeriană,contraamiral de flotilă, chestor de poliţie/ penitenciare 700 lei
- Colonel, comandor, comisar-şef de poliţie/penitenciare 640 lei
- Locotenent-colonel, căpitan-comandor,comisar de poliţie/penitenciare 540 lei
- Maior, locotenet-comandor,subcomisar de poliţie/penitenciare 490 lei
- Căpitan, inspector principal de poliţie/penitenciare 455 lei
-Locotenent, inspector de poliţie/penitenciare 415 lei
- Sublocotenent, aspirant, subinspector de poliţie/penitenciare 370 lei
Maiştri militari
- Maistru militar principal 290 lei
- Maistru militar clasa I 240 lei
- Maistru militar clasa a Il-a 200 lei
- Maistru militar clasa a IlI-a 165 lei
- Maistru militar clasa a IV-a 120 lei
- Maistru militar clasa a V-a 100 lei
Subofiţeri şi agenţi de poliţie/penitenciare
- Plutonier adjutant principal/şef, agent-şef principal de poliţie/penitenciare 290 lei
- Plutonier adjutant, agent-şef de poliţie/penitenciare 240 lei
- Plutonier major, agent-şef adjunct de poliţie/penitenciare 200 lei
- Plutonier, agent principal de poliţie/penitenciare 165 lei
- Sergent major, agent de poliţie/penitenciare 120 lei
- Sergent 100 lei
Soldaţi şi gradaţi profesinonişti
- Caporal clasa I 80 lei
- Caporal clasa a Il-a 60 lei
- Caporal clasa a IlI-a 40 lei
- Fruntaş 20 lei
- Soldat 10 lei
Art. 8. - (1) Cadrele militare in activitate, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare care indeplinesc funcţii de comandă beneficiază lunar de solda /salariul de comandă de pană la 23% din solda de funcţie/salariul de funcţie.
Art. 11. - (1) in raport cu timpul servit in calitate de personal militar,poliţist sau funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare,personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare au dreptul la 1 - 7 gradaţii, care se acordă din 3 in 3 ani.
 (2) Fiecare gradaţie reprezintă 3% din solda de funcţie/salariul de funcţie.
- 3 - 6 ani gradaţia I;
- 6 -10 ani gradaţia a Il-a;
- 10 -15 ani gradaţia a IlI-a;
-15 - 20 de ani gradaţia a IV-a;
- 20 - 25 de ani gradaţia a V-a;
- peste 25 de ani gradaţia a Vl-a.
Art. 12. - (1) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care lucrează in condiţii de pericol in unităţile de fabricare, experimentare, analiză sau depozitare a muniţiilor, pulberilor, explozivilor şi substanţelor toxice speciale sau care execută operaţiuni de depozitare, dezamorsare, manipulare, examinare ori neutralizare a acestora, precum şi cel care desfăşoară activităţi specifice la calamităţi naturale beneficiază de o primă pentru condiţii periculoase de muncă, diferenţiată in funcţie de gradul de pericol şi/sau de timpul efectiv lucrat in aceste locuri, calculată la solda de
funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, astfel:
- locuri de muncă sau operaţiuni deosebit de periculoase 14 - 23%;
- locuri de muncă sau operaţiuni foarte periculoase 7 - 13%;
- locuri de muncă sau operaţiuni periculoase pană la 6%.
(2) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de următoarele sporuri, in funcţie de condiţiile de muncă:
a) pentru condiţii periculoase sau vătămătoare, un spor de pană la 13% din solda de funcţie/ salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
b) pentru condiţii grele de muncă, un spor de pană la 13% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective;
c) pentru activităţile care solicită o incordare psihică foarte ridicată, un spor de pană la 13% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază, corespunzător timpului lucrat la locurile de muncă respective.
Art. 14. - (1) Pentru munca cu grad ridicat de risc sau, după caz, in condiţii de pericol deosebit, desfăşurată in exercitarea atribuţiilor funcţionale, stabilite potrivit domeniilor de responsabilitate ale unităţii, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor de operaţii speciale, misiunilor şi/sau activităţilor deosebite ori de specialitate, misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a procedurilor speciale şi activităţilor de pază,
supraveghere, escortare, reeducare, integrare şi asistenţă medicală şi psihologică pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate ori care au solicitat sau au dobandit o formă de protecţie in Romania, culegere,prelucrare, centralizare, verificare şi valorificare a informaţiilor sau datelor/situaţiilor/ documentelor/actelor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie, efectuarea actelor de cercetare penală specială beneficiază de o compensaţie de risc/pericol deosebit de pană la 28% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
(2) Compensaţia prevăzută la alin. (1) se acordă şi personalului din structurile din domeniile informaţii pentru apărare, cercetare sau operaţii speciale ale Ministerului Apărării Naţionale.
(3) Personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care desfăşoară activităţi privind prevenirea şi combaterea corupţiei in randul personalului propriu beneficiază de o compensaţie de 28% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
Art.- 15. - (1) Pentru personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil care execută lucrări de excepţie sau misiuni speciale, apreciate ca atare de către conducătorii acestora, se acordă o majorare de pană la 48% calculată la solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.(2) Dreptul prevăzut la alin. (1) poate fi acordat pentru cel mult 5% din numărul total de posturi prevăzute in statele de organizare, in limita a 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare de incadrare, cumulat pe total buget, pentru fiecare ordonator principal de credite.
Art. 18. - (1) Personalul care lucrează cu cifru de stat beneficiază de o indemnizaţie de 13 - 18% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.
SECŢIUNEA a 3-a
Drepturi specifice activităţii desfăşurate
in instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională
Art. 19. - Pentru realizarea prerogativelor constituţionale de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, personalul militar, poliţiştii, funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personalul civil beneficiază de majorarea soldei de funcţie/salariului de funcţie/salariului de bază cu 5,5%.
Art. 20. - (1) La trecerea in rezervă sau direct in retragere, respectiv la incetarea raporturilor de serviciu, cu drept la pensie, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, pentru activitatea depusă, in funcţie de vechimea efectivă ca militar, poliţist, funcţionar public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare şi personal civil in instituţiile publice de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, beneficiază de un ajutor stabilit in raport cu solda funcţiei de bază, respectiv salariul funcţiei de bază
avută/avut in luna schimbării poziţiei de activitate, astfel:
Vechime efectivă:
- pană la 5 ani - un ajutor egal cu 3 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
- intre 5 - 10 ani - un ajutor egal cu 6 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
- intre 10 - 15 ani - un ajutor egal cu 8 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
- intre 15 - 20 ani - un ajutor egal cu 10 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
- intre 20 - 25 ani - un ajutor egal cu 12 solde ale funcţiei de bază/salarii le funcţiei de bază;
- intre 25 - 30 ani - un ajutor egal cu 15 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază;
- peste 30 ani - un ajutor egal cu 20 solde ale funcţiei de bază/salarii ale funcţiei de bază.
Art. 25. - (1) Pentru activitatea desfăşurată in unităţi situate in localităţi sau in zone izolate ori in unităţi situate in localităţi sau zone unde atragerea personalului se face cu greutate, personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, precum şi personalul civil, beneficiază de un spor de pană la 18% din solda de funcţie/salariul de funcţie/salariul de bază.

Col.r.Dan M.

marți, 22 noiembrie 2016

ADUNARE GENERALA SCMD FILIALA IASI




Marti , 22 noiembrie 2016 ora 10.00 s-a desfasurat adunare generala a filialei Iasi SCMD cu urmatoarea ordine de zi:
1)  Informare  cu privire la activitatea filialei in perioada mai 2014- octombrie 2016;
2)  Raport privind activitatea financiar-contabila pentru aceiasi perioada;
3)  Situatia membrilor de sindicat si a cotizatiilor incasate, la zi;
4)  Clarificari privind Legea pensiilor militare de stat si OUG nr.57/2015;
5)  Ce pot face pensionarii militari care au fost din nou executati de guvernul Ciolos prin decizii de recalculare catastrofale;Directii de actiune ;
6)  Discutii;
7)  Completarea Biroului Operativ.
Analizand situatia creata (majoritatea deciziilor de recalculare inacceptabile) si anticipand perspective descurajante ,
Recunoscand utilitatea SCMD-ului in apararea drepturilor rezervistilor,
Vazand ca nicio alta structura similara cu obiectiv declarat de protectie a militarilor in rezerva nu a facut nimic pana azi,
Constatand ca numai in SCMD putem sa mai insemnam ceva in ochii guvernantilor , 
Rezervistii prezenti (chemati,nechemati) dar suficient de multi ca sa se auda din strada, au hotarat sa mandateze Biroul Operativ sa continue actiunile in vederea amendarii ordonantei lui Ciolos. Semn ca asa nu mai merge si ca ar cam fi momentul sa dam cu sapca de pamant ! Din toate luarile de pozitii a rezultat concluzia intreprinderii demersurilor pe langa reprezentantii de marca ai structurilor politice in vederea sustinerii in parlament a ordonantei de modificare a OUG 57/2015.
Cei care au primit decizii neconforme,cu sume mai mici decat pensia in plata si le-au contestat in 30 de zile, pot recurge la sprijinul juridic al SCMD .Dupa 45 de zile de la trimiterea contestatiei, se poate declansa actiunea in justitie prin SCMD central in conditiile pe care le vom aduce la cunostinta ulterior.

Biroul Operativ

Nota mea :
Pe langa foarte multe ! persoane cu decizii masacrate (da, stiu ,ramane suma-n plata domnului !) ,sprijinindu-se in baston a venit si un batran colonel, fost sef al artileriei diviziei, iesit in pensie in 1985, revoltat ca pensia lui recalculata a ajuns la 2500 lei, chiar daca a muncit o viata numai in « conditii » ! Si am constatat atunci ca in decizia dumnealui nu exista decat solda de functie, solda de grad si gradatii (actualizate) ! In rest ,nici un alt element,spor etc.Pentru ca atunci nu existau ! Nu-i drept ! Asa ceva nu poate fi acceptat ! Privirile fostilor subordonati ocoleau jenate revolta trista din ochii unui om care nu putea intelege asemenea bataie de joc dupa o viata in poligoanele de artilerie de altadata !Si cati ca el ? 

Col.r.Dan M.