In sedinţa Senatului din 16
septembrie 2014 doamna senator Cristiana Irina Anghel a adresat ministrului apărării naţionale urmatoarea interpelare :
„Dreptate, militarii cer să te vadă...”
(despre
militarii în rezervă şi în retragere şi pensiile lor binemeritate, dar în zadar
aşteptate).
Domnule ministru,
În
luna ianuarie a anului 2014 ați declarat public, în Parlament, că la nivelul
instituției pe care o conduceți, s-a constituit o comisie de specialiști care
lucrează la un proiect ce vizează modificări aduse la actul normativ privind
pensiile militare.
Citez:
“Nu mi se pare normal ca cei care au adoptat legea
pensiilor așa cum au adoptat-o (…) să vină să facă aprecieri. Mai ales că acea
lege a creat o bulversare în sistemul pensiilor militare și de la pensii
nesimțite s-a ajuns la discriminări care nu-și au locul și nu trebuie să existe
în acest sistem.De aceea, eu, la minister, am constituit un colectiv de
specialiști din minister și din afara ministerului care să realizeze un prim
draft legat de modificările pe care trebuie să le aducem în acest domeniu și,
sigur, voi face această analiza și cu Ministerul Muncii, care se ocupa de acest
domeniu și să încercăm în această sesiune parlamentară să aducem și corecturile
necesare legat de sistemul pensiilor militare.”
Acea
sesiune parlamentară a trecut iar fărădelegea ține loc în continuare de lege.Mai
mult, Premierul Victor Ponta a anunțat că Ministerul Apărării Naționale trebuie
să prezinte un proiect legislativ care sa reglementeze sistemul de pensii
militare.
Citez:
“Despre pensiile militarilor,ministrul apararii trebuie să vină – e in discuții cu sindicatele care îi reprezintă pe cei
care au avut de pierdut in urma recalculării – și urmează să vină cu proiectul
legislativ. (…)”
Mai
mult, în Programul de guvernare 2013-1016, la capitolul Apărare (Direcții de
acțiune) se face vorbire despre “revizuirea cadrului normativ specific
apărării, managementului carierei militare, salarizării și sistemului de pensii
ocupaționale pentru militari …”
Domnul
senator Corneliu Dobrițoiu, pe vremea când îndeplinea funcțía de ministru,
spunea:
“Ziua dumneavoastră, de fapt a noastră, ne găsește
astfel, cu voia lui Dumnezeu, în circumstanțe dătătoare de speranțe, după o
perioadă grea pentru rezerviștii Armatei României. Fără a ne ancora în trecut,a
venit vremea ca împreună să redăm demnitatea corpului de militari care, deși
formal s-au lăsat la vatră, în inima lor au rămas alături camarazilor activi,
gata oricând să li se alăture dacă Țara o va cere vreodată. De aceea, consider
nu doar o datorie, ci și o obligație să acționez în perioada imediat următoare,
cu întreaga mea energie și cu toate mijloacele pe care le am la dispoziție ca
ministru și om politic, pentru a repara toate nedreptățile greu de înțeles si
imposibil de acceptat pe care le-ați îndurat în domeniul recalculării pensiilor
militare“.
“Sunt încredințat că expertiza dumneavoastră, a
rezerviștilor, ne va ajuta să găsim cea mai buna soluție pentru reintroducerea
acestui sistem de care se bucură militarii din multe armate aliate și pe care
l-ați pierdut în mod nedrept, și fac asta în numele obiectivului comun de
recâștigare a demnității militarilor, de recâștigare a rolului, importanței și
respectului de care s-au bucurat în societate, de-a lungul istoriei, ostașii
noștri.”
În luna august 2012, la Ministerul Apărării
Naţionale s-a desfăşurat un audit pentru a verifica modul în care au fost
calculate pensiile militarilor. Deşi s-a făcut vorbire despre acesta, nici până
în prezent raportul nu este public iar vinovații, dacă există, nu au răspuns
legal.
Există,
de luni de zile, la Comisia juridică a Camerei Deputaților, un proiect de lege
prin care abuzurile, nedreptățile, arbitrariul, raptul comis de puterea
portocalie se pot îndrepta. Trebuie să existe și voință politică.
Cu tot
respectul, vă întreb domnule ministru, când se va face „dreptate până la
capăt” și în domeniul pensiilor militare pentru că, aceștia nu cer decât ca
pensiile cuvenite să fie cu adevărat pensii militare, punctul de pensie să fie
corelat cu salariile militarilor activi aşa cum era înainte de renumita lege
Anastase, una dintre cele mai mari fraude al fostului regim?!
Timpul,
din păcate, “nu va mai avea răbdare” cu cei care au servit patria,
necondiționat, fiind singurii cetățeni ai României care au jurat să nu-și
precupețească sângele și viața pentru a apăra pământul strămoșesc, independența
și suveranitatea patriei.
Cu aleasă considerație,
Cristiana-Irina Anghel, senator
16 septembrie 2014″
https://www.senat.ro/PAGINI/Stenograme/Stenograme2014/14.09.16.pdf
- la pag.50
Dan M.