30.000 de lei lunar, în buzunar
Publicat la 22 februarie 2014
Şi din salariu, si din pensie!
Cea mai mare pensie din
România ar face invidios şi pe un străin. Ea intră în conturile unui fost
magistrat din Argeş. A doborât şi recordul ce era deţinut de un bucureştean,
care a lucrat la o societate românească ce avea colaborări în străinătate, şi
are o pensie lunară de 25.000 de lei. Informaţia a fost confirmată de
preşedintele Casei Naţionale de Pensii Publice, Ileana Ciutan. „Pensiile
speciale ale magistraţilor se calculează într-un procent de 80% din ultimul
venit salarial la care se adaugă câte unul pentru fiecare an lucrat peste cei
25 necesari ca şi magistrat, neputând depăşi 100% venitul ultimei luni”, a
declarat oficialul. „Acum vă întreb eu, cine a avut salariul de încadrare de
peste 300 de milioane de lei vechi?! Nu se poate aşa ceva... Păi noi ne
împrumutăm să trăim de la o lună la alta şi domnul în cauză, care am înţeles că
este un fost magistrat, se lăfăie în bani. Păi el ia pensia tot din
contribuţiile plătite de noi. Adică noi să stăm în sărăcie şi dumnealui să
trăiască în bogăţie pe spinarea noastră, cam aşa vine”, i-a replicat indignat
unul dintre preşedinţii asociaţiilor de pensionari din Argeş, prezent la
întâlnirea cu şefa CNPS.
Ciutan a menţionat faptul că
se va ocupa personal de verificarea dosarului de pensionare al magistratului.
„Vom verifica această situaţie, fiind vorba de cea mai mare pensie, şi vom
vedea despre ce este vorba, dacă a fost corect stabilită. Vom verifica
adeverinţa care a fost depusă la dosar emisă de instituţia la care şi-a desfăşurat
activitatea şi care conţine venitul brut realizat în ultima lună de
activitate”, a declarat aceasta.
30.000 de lei pe lunã, cea mai mare pensie din Cluj
de Ziua de Cluj, 18 august 2009, 23:08
Foştii aviatori iau cele mai mari pensii în Cluj; un fost
aviator primeşte cea mai mare pensie din judeţ, peste 30.000 de lei, potrivit
directorului Casei Judeţene de Pensii Cluj, Gabriel Oniga, citat de Mediafax.
Oniga a declarat cã bãrbatul respectiv primeşte pensia
respectivã de la sfârşitul anului trecut.
“La nivelul judeţului Cluj, sunt şapte persoane care au
pensii mai mari de 10.000 de lei, dar şi alte 76 de persoane care au pensii
între 5.000 şi 10.000 de lei. Majoritatea sunt foşti aviatori sau magistraţi, 68
fiind din Cluj-Napoca, cinci din Turda şi trei din Dej”, a precizat Oniga.
Un alt fost aviator primeşte lunar o pensie de peste
16.000 de lei, iar un fost magistrat, pensionat, ia o pensie de peste 12.000 de
lei, potrivit Mediafax. Pensia medie, la nivelul Clujului, este de 767 de lei.
în judeţul Cluj sunt înregistraţi aproape 180.000 de pensionari.
Pensionar de lux: Un roman are o pensie de 35.000 de lei
Miercuri, 08 Octombrie 2008, ora 07:10
Pensionar de lux: Un roman are o pensie de 35.000 de lei
Presedintele Sindicatului Liber al salariatilor din
Autoritatea Aeronautica Romana, Adrian Ioan, a confirmat un roman incaseaza o
pensie de peste 30.000 de lei.
Presedintele SLSAAR a declarat in cadrul unei emisiuni
televizate ca romanul cu pensia de peste 35.000 de lei a fost si director si
angajat al companiei la care lucra.
"Acesta era si director general si consilier. El din
functia de angajat si-a negociat salariul cu el insusi. Pentru a avea o pensie
de peste 300 de milioane de lei trebuie sa ai un salariu de peste 400 de
milioane de lei vechi", a mai spus Adrian Ioan la Realitatea Tv.
"Romanul cu pensie de peste 300 de milioane a facut
aceste lucruri in afara legii. Cer public verificarea acestui dosar de pensii
pentru ca este un abuz incalificabil", a continuat presedintele SLSAAR.
Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, a declarat ca ea nu
poate face o ancheta si doar institutiile abilitate ale statului.
Mai mult, i-a acuzat pe invitatii emisiunii ca sunt de
vina ca au votat o lege care le permite anumitor persoane sa aiba o pensie de
peste 300 de milioane de lei vechi.
Pensii de lux. Cine este românul care încasează lunar echivalentul a 6.300
de euro
Publicat pe 16 decembrie 2015
Deputații și senatorii și-au votat, marți,
pensii speciale.
Președintele este obligat să promulge legea în termen de
10 zile, potrivit Constituției.
Cea mai mare pensie din România îi apaține unui fost
magistrat, care încasează echivalentul a aproximativ 6.300 de euro, potrivit
fostului ministrului Muncii, Rovana Plumb, care a făcut public acest top la
începutul anului, scrie greatnews.ro
Pe locul al doilea este un pensionar din Satu-Mare, care
încasează 19.400 de lei din pensie. De asemenea, un arădean încasează lunar
19.000 de lei, un pensionar din Suceava ia 16.600 de lei pe lună, iar unul din
Teleorman ia 13.800 de lei lunar.
Peste 1,2 milioane de români, au pensie de până în 500 de
lei, iar 3,3 milioane de pensionari au sub 1.000 de lei lunar. În România sunt
peste 5,2 milioane de pensionari.
«Imbogatitii nesimtiti » din armata trebuie pusi la punct.Prea « mari »
pensii pentru o viata plina de privatiuni ,nu-i asa ?
Comunicat de presă
Ministerul Apărării Naţionale
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
E-mail: presamapn@mapn.ro
Contact: 021-319.60.22
Persoană
de contact: Mr. Constantin Spînu
Comunicat nr. 185
Data: 27.05.2009
Precizări de la Ministerul Apărării Naţionale referitoare la pensiile
militare
Pentru o corectă informare
a opiniei publice referitoare la pensiile militare, Ministerul Apărării
Naţionale face următoarele precizări:
1. Sistemul pensiilor militare de stat din România este reglementat de Legea
nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare, fiind un sistem ocupaţional care se încadrează în
pilonul al II - lea privind schemele ocupaţionale (profesionale) guvernate de
Directiva 86/378/EEC, modificată prin Directiva 97/96/EC. Acest sistem de pensii nu este un sistem contributiv şi conform art. 5,
alin. (2) din Legea nr. 164/2001, fondurile necesare pentru plata pensiilor
militare de stat se asigură de la bugetul de stat.
2. Pensia militară medie este de aproximativ 1.700 lei. Peste 72% dintre
pensiile militare sunt sub plafonul de 2.000 lei. Situaţia numerică pe tranşe
valorice a pensiilor militare de stat plătite în luna februarie 2009 este
următoarea:
39 - 1.000 lei, 13.143 pensionari, reprezentând 16 %
1.001 - 2.000 lei, 45.671 pensionari, reprezentând 55,85%
2.001 - 3.000 lei, 15.881 pensionari, reprezentând 19,42%
3.001 - 4.000 lei, 6.111 pensionari, reprezentând 7,47%
4.001 - 5.000 lei, 765 pensionari, reprezentând 0,93%
peste 5.000 lei, 201 pensionari, reprezentând 0,24%
3. În categoria pensiilor de peste 5.000 lei sunt cuprinse doar două pensii ale
foştilor şefi ai Statului Major General, restul fiind pensii ale magistraţilor
militari.
4. Pensiile militare nu includ şi alte venituri, cum ar fi sporuri şi
indemnizaţii suplimentare.
5. Izvoarele istorice menţionează existenţa sistemului de pensii militare încă
din anii 1829-1830 când s-a organizat armata pământeană atât în Muntenia, cât
şi în Moldova (primul regulament ostăşesc cuprindea principii pentru
organizarea armatei şi în legătură cu "drepturile băneşti ale ofiţerilor,
pensii şi socoteli bugetare").
De atunci, legislaţia în domeniul pensiilor militare s-a schimbat periodic prin
emiterea unor acte normative care au reglementat acest sistem, printre care
amintim: Decretul nr. 360/22.08.1949 pentru organizarea asigurărilor sociale
ale militarilor de carieră; Decretul nr. 293/30.07.1959 privind reglementarea
drepturilor de pensie ce se acordă ofiţerilor şi subofiţerilor; Decretul nr.
141/1967 privind pensiile militare de stat şi pensia suplimentară; Decretul
Consiliului de Stat nr. 214/1977 privind pensiile militare de stat.
Biroul
de presă
Concluziile?Le trageti
singuri.Daca voi credeti ca trebuie sa le-o spunem de la obraz,direct,atunci ne
intalnim la manifestatia impotriva masurilor nelegale luate de Guvernul Ciolos,
prin incalcarea acordului de legitimare cu Parlamentul care se va desfasura luni, 28.12.2015, intre
orele 11.00 - max. 17.00, in Piata Victoriei, in fata parcului.
Daca–i bine asa...asa
sa fie.
Asa o sa ramanem.
Si.....cu banii luati!
Col.r.Dan M.