luni, 13 septembrie 2010
TUDOR CIUHODARU - Deputat de IAŞI, sprijină demersurile noastre
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
CAMERA DEPUTAŢILOR
COMUNICAT DE PRESĂ
Tudor Ciuhodaru,deputat de Iasi apreciaza ca dezonorantă şi nedreaptă situaţia în care se încearcă să fie adus personalul din structurile sistemului de securitate, ordine publică şi apărare naţională,activ şi în rezervă (pensionarii militari), prin includerea în conţinutul acestei legi a prevederilor incorecte şi nedrepte,referitoare la pensia militarilor. Deputatul Ciuhodaru sustine eliminarea prevederilor referitoare la militari,precum şi menţinerea actualei Legi nr.164/ 2001 privind pensiile militare de stat şi respectiv a Legii nr.179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor .
,, În majoritatea statelor membre NATO şi UE salarizarea şi pensionarea personalului Forţelor Armate sunt reglementate prin legi şi norme specifice şi distincte. În unele state în care există grile comune pentru personalul bugetar, ministerele apărării sunt abilitate să completeze aceste legi cu acte normative proprii, ordine şi alte reglementări interne.
In procesul de transformare a armatei romane au fost utilizate modele legislative din ţările cu democraţii avansate, iar implementarea principiilor acestora a constituit un important atu în procesul de aderare la NATO şi UE.
De aceea sustin eliminarea prevederilor referitoare la militari,precum şi menţinerea actualei Legi nr.164/ 2001 privind pensiile militare de stat (cu completările şi modificările ulterioare) şi respectiv a Legii nr.179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurări sociale ale poliţiştilor ,care se încadrează în pilonul al doilea privind schemele ocupaţionale (profesionale) guvernate de Directiva Europeană nr. 86/378/EEC, modificată prin Directiva nr. 97/96/EEC.
Ar fi o eroare impardonabilă să nu se ţină cont de acest argument, în favoarea altora de circumstanţă, mai ales că principiile care stau la baza pensiilor militare de stat din legea aflată în vigoare sunt deja aliniate la legislaţia europeană iar decizia nr.20/02.02.2000, a Curţii Constituţionale care precizează că instituirea pensiei de serviciu pentru cadrele militare nu reprezintă un privilegiu, ci ea este justificată în mod obiectiv, constituind o compensare parţială a inconvenientelor ce rezultă din rigoarea statutelor speciale cărora trebuie să li se supună militarii.
Reglementările propuse pentru recalcularea pensiilor militare şi ale poliţiştilor încalcă nu numai principiul “neretroactivităţii legii” prevăzut de art.15, alin.(2) din Constituţia României, ci introduce premisă falsă că pensiile ocupaţionale actuale pot fi recalculate ca şi cum ar fi fost obţinute în baza principiului contributivităţii prevăzut în proiectul legii supus dezbaterii la art. 2, lit. c) .
Dacă prin lege militarul ieşit la pensie nu a contribuit la sistemul de asigurări sociale, cum putem inventa o contribuţie virtuală, atât timp cât, în înţelesul art.3, alin. (1) din Proiectul Legii militarul nu a avut calitatea de “asigurat” în sistemul public de pensii şi nici de “contribuabil”?
Faptul că militarii nu au avut niciodată până acum “Carte de munca” ar trebui să constituie un argument la fel de convingător, în acest sens.
În plus, referitor la metodologia recalculării vă supunem atenţiei faptul că prin Decizia nr. 120/2007 Curtea Constituţională a dispus ca: “În toate cazurile în care din recalculare, rezultă un cuantum mai mare al pensiei se va plăti acesta, iar dacă noul cuantum rezultat este mai mic, se va acorda în continuare pensia anterior stabilită şi aflată în plată, fără a se aduce vreo atingere drepturilor legal câştigate anterior”.
Apreciem că reglementările proiectului de lege sunt neavenite, antieuropene şi anticonstituţionale afectând în mod direct cadrele militare ajunse în postura de “pensionari” datorită procesului de restructurare a Armatei, şi duc la desfiinţarea profesiei militare şi a statutului de rezervişti pe care îl au pensionarii militari, care în virtutea legii au obligaţia că, în situaţii de criză său război, să-şi reia activitatea ca luptători în rândul forţelor armate.
Luând act de situaţia actuală, nu putem să nu ne întrebăm: militarii au greşit atunci când au contribuit la aderarea României la NATO şi UE sau greşesc acum, acceptând măsurile propuse împotriva lor? Cine doreşte decredibilizarea, demobilizarea şi demotivarea cadrelor Armatei României şi chiar desfiinţarea statutului de militar în România?
Tudor Ciuhodaru
Deputat de Iasi

2 comentarii:
Este binevenit oricine doreste sa comenteze! Rugam sa va inserati numele si datele de contact, din respect fata de cititori. Atacurile la persoana, injuriile, opiniile fara legatura cu subiectul prezentat vor fi sterse. Persoanele care doresc raspunsuri sau precizari oficiale, trebuie sa se adreseze conform "Normelor de comunicare in cadrul SCMD" (afisate pe pagina Secretariatului General al SCMD.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Stimate dle Deputat Ciuhodaru,
RăspundețiȘtergereVoi incepe aceste randuri prin a va multumi. Va multumesc pentru pozitia ferma adoptata in legatura cu pensiile militarilor, pentru atitudinea demna si hotarata pe care ati manifestat-o fata de masurile represive – pentru ca astfel pot fi catalogate elucrubratiile absconse ale unei guvernari diletantiste – la care categoria profesionala din care am facut parte (si de care voi apartine, cu mandrie, pentru intreaga existenta) se doreste a fi supusa.
Multumirile personale sunt insotite de multumirile zecilor de mii de cadre militare ce impartasesc, speriate, sentimentele de furie, frustrare si neliniste, cauzate de incertitudinea unui viitor decent.
Faptul ca dvs, ca reprezentant al cetatenilor in general (al alegatorilor din colegiul dvs in special) ati inteles sa va exprimati public oprobriul fata de o masura denigratoare, indreptata impotriva unei categorii ce nu a avut niciodata privilegii, ce nu a beneficiat nicicand de drepturile omologilor europeni sau NATO si care a trait si traieste pentru “patrie”, ne da speranta si ne face sa credem ca se poate.
Intelegem astfel ca drepturile noastre legitime pot fi aparate, ca pensia militara, ca obiect al proprietatii private, nu poate forma obiectul niciunei exproprieri abuzive si ca principii ca “neretroactivitatea legii” pot fi aplicate intr-un stat “european” doar prin apartenenta la o comunitate, nicidecum prin valori si principii.
Intelegem ca dreptul la munca – ingradit de o guvernare represiva – poate fi aparat si garantat, ca instituirea unor masuri abuzive, cu o arbitrara aplicare a legii, poate fi combatuta.
Dar mai presus de toate, intelegem ca nu suntem singuri. Opinia dvs vine sa demonstreze acest lucru si sa intareasca increderea noastra in reusita.
Va multumim pentru ca sunteti vocea noastra acolo unde nu se doreste a fi ascultati, acolo unde suntem discreditati si acolo unde oameni populisti, cu interese vadit anticonstituţionale – dar cu puterea de partea lor – incearca sa anuleze drepturi castigate prin ani de munca si garantate prin legea fundamentala.
Nutrim speranta ca punctul dvs de vedere si demersul de sustinere a neincluderii noastre in noua lege unitara a pensiilor vor gasi adepti intre colegii dvs si ca impreuna vom reusi.
Va multumim!
Cu deosebita consideratie,
Lt.col. (r) ANISOARA WINZER
Vicepresedinte SCMD