joi, 28 aprilie 2011

PENTRU INFORMAREA DUMNEAVOASTRA

Cu două luni în urmă, la postul de televiziune „Realitatea Tv” anunțam că toate pensiile vor scădea și că, pentru ca această „curbă de sacrificiu” să treacă în Parlament fără ca imaginea „stăpânului” să iasă „șifonată”, guvernul Boc 4 va fi sacrificat.

Cu o lună în urmă, la același post de televiziune, reafirmându-ne predicțiile, o avertizăm pe purtătoarea de cuvânt a guvernului că este virtual șomeră și că poate să facă o cerere de angajare la SCMD. Am fost privit cu uimire sau condescendență.

Astăzi toată lumea vorbește despre căderea guvernului Boc! A apărut Făt-Frumos călare pe cal alb și l-a urecheat! NOI știm de două luni cine îi va lua locul lui Boc. Șeitan va fi înlocuit de un Megașeitan, iar Boc de alt... Boc, a cărui principală calitate este aceea că a făcut la viața lui mai multe boacăne decât primul.

Dar cine sunt Boc și Șeitan? Niște ASC-iști plini de ambiții, niște UTC-iști - tip care, în lipsa calităților, s-au aburcat în vârful piramidei prin obediență și zel: „Da, Șefu! Am înțeles, Șefu! Se face, Șefu! Trăiți!”. Niște executanți „întocmai și la timp”! Cine își imaginează că Boc și Șeitan au avut în viața lor măcar o inițiativă, este bun de dus la Mărcuța!

Cine ne-a insultat pe noi, militarii, făcându-ne „nesimțiți”? Cine i-a insultat pe parlamentari, pe medici, pe profesori, pe judecători? Cine a declarat război „baronilor” și, sub acest pretext, a declarat război contra națiunii? Cine a anulat în interes propriu articolele 150, 151, 152 din Constituția României? Cine a inițiat Legea 329/2009 și proiectele legilor staliniste ale sistemelor unice de salarizare și de pensii, proclamând retroactivitatea legii, anulând articolele 41 și 15 din aceeași Lege fundamentală și răpindu-ne dreptul la muncă, la proprietate, la asistență medicală, la pensii decente și la o bătrânețe senină? Cine se pregătește să ne lovească printr-o nouă lege a impozitelor care să ne pauperizeze pe toți, persoane fizice sau juridice? Cine se pregătește să-i scoată pe toți cei de peste 45 de ani în afara Legii cu mâna puilor de staliniști care vor arunca asupra noastră „LUSTRAȚIA”, așa cum părinții și bunicii lor descălecați de pe tancurile Armatei Roșii au aruncat asupra părinților și bunicilor noștri sfârșiți în închisori și lagăre de muncă, „EPURAȚIA”?

Cine reactualizează, în fapt, sub numele de Legea sistemului unic de pensii, Proiectul de lege împotriva pensiilor militare al lui Vasile Luca din 19 octombrie 1949?

Cine ne înfeudează companiilor străine dând frâu liber achiziției de știfturi pe post de ultimul răcnet în materie? Cine aprobă aruncarea banilor pe autostrăzi inexistente și dă străinilor bogățiile subsolului? Cine a dat proprietățile statului pe mâna lui „Franklin Templeton” cu excepția Roșiei Montane dată lui „Gabriel Resources” pentru bani de voturi? Cine ne-a înfeudat FMI, după ce declarase că n-avem nevoie de împrumuturi?

Ceaușescu? Nu, că asta a murit strigând „Trăiască... România liberă și independentă” și și-a trimis „prințișorul” la Sibiu, nu la Bruxelles și nici pe amanta ăluia la Paris, chiar dacă a fost și el un ALES-AUTOALES!

Boc? Haida-de! Boc este doar slugă impusă de Stăpân împotriva Constituției, a Parlamentului și a voinței națiunii prin crearea forțată, în locul unei majorități reale, a majorității virtuale! Stăpân care se va debarasa de Boc 1,2,3,4 așa cum s-a debarasat și de Tăriceanu 1,2 și de Stolojan! Cu sau fără lacrimi! Mai curând fără pentru că „Moscova nu crede în lacrimi!” Și așa România va ajunge o „Gară pentru doi” (adică pentru „Frumoasa și Bestia”), ceilalți, cei viguroși plecând unde văd cu ochii (în Spania, Italia, Grecia, Cipru, Franța, Germania, Olanda, Canada, SUA, etc.) iar cei mai slabi adică cei în vârstă și cei bolnavi intrând, pentru a repeta dorința șeitană „Sub Pământ SRL!” Dacă nu cumva vor fi forțați să o facă după „Exemplul Craiova”, pentru că traversează prea lent strada... vieții.

Văzând că militarii se împotrivesc și că devin o forță organizată, Stăpânul s-a retras în decembrie în umbră, lăsându-și slugile descoperite, la înaintare. Astăzi revine însă cu o nouă cacealma, ca și cum nici usturoi n-a mâncat... și-și altoiește slugile cu indignare de stânga, pentru a-l mângâia pe dovleacul gol pe „stupid people”. Mai mult, el și „independenții” lui, adică viitorul PDL2 care-i va garanta postul de „jucător”, preluând guvernarea într-o alianță cu PDL1 fără boci, plâng de mila militarilor, în timp ce cățeii lor de presă, cu sau fără barbă, ațâță lumea în continuare pentru ca militarii să nu recupereze, totuși, din imagine. Și promit menținerea miraculoasă a pensiilor militare în cuantumul actual prin amendamente și artificii. Care amendamente, că au fost respinse toate mai puțin cel cu procentul de 45% din salariul mediu și care este o diversiune menită să ia ochii „stupid people”? Ar putea fi nu 45% ci 90%, rezultatul ar fi identic! Prin anularea principiului corelării pensiilor cu creșterile salariale, peste 2 ani pensionarii „civili”, mulțumiți că au „câștigat” astăzi își vor mai putea cumpăra din pensia lor 2 aspirine. Iar după trecerea la moneda Euro, una singură. La fel militarii pentru care Feții-Frumoși călări pe cai albi vor găsi „soluții” ca pensiile să nu se diminueze. Adică să înghețe! Atunci de ce se face așa mare tam-tam cu acest amendament? Pentru că dacă pică la vot, pică și legea, dar cine să nu-l voteze pentru că, „stupid people” manipulat va urla, împotriva propriilor interese, că i se ia pâinea de la gură. Neobservând că șmecherii i-au furat deja, nu numai pâinea ci și colții!

Noi am oferit soluția, apelând la NORMALITATE: Legi ocupaționale (Legea 164/2001, 179/2004) separate pentru militarii care nu au regim de muncă de 8 ore ci de 24 și au în plus, numai ei, un CONTRACT DE SÂNGE cu statul. Sau, în cel mai rău caz, CAPITOL SEPARAT pentru militari în Legea sistemului unitar, care să mențină la virgulă prevederile Legilor 164 și 179 ca decurgând din Constituție și din tratatele de aderare la UE și NATO. Or aceasta ar fi și unica șansă a pensionarilor din „stupid people” care votează mereu mâna ce-i lovește, pentru că legile noastre conțin prevederea corelării pensiilor cu creșterile salariale și nu poți aplica un principiu într-un capitol și altul în rest.

Testul a fost făcut! Preluând din argumentația noastră că proiectul de lege este lovit de nulitate, dl. senator Toni Greblă a susținut în plenul Senatului pe data de 19 aprilie a.c. următoarele: întrucât îi include și pe militari, angrenând securitatea națională, proiectul s-a făcut fără respectarea actualei legislații! Conform Legii 164 (1) trebuia inițiat de MAN, MI și SRI, nu de Ministerul Muncii. Ar mai fi putut adăuga și Art. 7(1) conform căruia, la militari: „drepturile de pensii sunt imprescriptibile și nu pot fi cedate total sau parțial”. A subliniat, în schimb prevederile Legii 415/27 iunie 2002 care avertizează, prin Art. 4(4) că astfel de proiecte au nevoie de avizul CSAT și, în plus față de noi, și de avizul CSM, avize care lipsesc și a cerut ca PRIECTUL SĂ FIE TRIMIS ÎNAPOI GUVERNULUI spre a fi conceput și susținut legal.

S-a trecut la vot și, la vot, presupunerea senatorului Toni Greblă a fost respinsă cu 57 voturi la 44. Și această deoarece, „independenții” care nu mai pot de dragul nostru au votat împotrivă, alături de PDL și UDMR scoțându-și masca și arătându-și pentru o clipă adevărata față – aceea de alternativa PDL la expirații PDL, adică la „boci”.

Pe data de 28 aprilie, în jurul Art. 6 din Proiectul de lege și al amendamentului SCMD, susținut de același senator Toni Greblă și deputatul Nicolae Mircovici, care au propus ca toate prevederile referitoare la militari să fie incluse într-un capitol separat, cu Legile 164/2001 și 179/2004 recunoscute ca Legi ocupaționale, s-a dat o nouă bătălie. „Independenții” lui Oprea, care plâng pe epoleții noștri au votat din nou împotriva noastră, alături de PDL și UDMR. Senatorul Ilie Sârbu a pus punctul pe I vorbind despre noul partid inventat de Stăpânul-slugă și despre liderii acestuia care se străduiesc să-i păcălească pe militari, lăsându-i și fără salarii și fără pensii și fără... voturi.

Dar dacă tot mai bocesc pe umărul nostru, solicitându-ne sprijin... politic și crezându-ne atât de idioți încât să ne dorim să ajungem „Și... bătuți și cu banii luați”, să le mai oferim o șansă și lor și celor legați prin mii de fire de sindicat: lăsați poveștile cu amendamentele și dacă se va ajunge la vot, lucru de care ne îndoim (proiectul va trece tacit pe 10 mai) votați NU, alături de PSD, PC și PNL, dragilor! Votați „NU!” și în Senat și în Camera Deputaților și atunci vă credem! Și mai slăbiți-ne cu „amendamentele” de adormit copiii. Iar dacă nu pricepeți și vă fascinează cuvântul, susțineți în Cameră un singur „amendament”, acela pe care tocmai l-ați respins în Senat: să dispară tot ce se referă la pensiile militare, din Proiectul de Lege iar Legile ocupaționale 164/2001 și 179/2004 să devină în cel mai rău caz un capitol de sine stătător al Legii! Atunci, da! Puteți să ne cereți „sprijin” în aventura de tip ApR sau UFD pe care ați clocit-o cu „Stăpânul”. Altfel tot scenariul „Stăpânului” pare mai bun: Legea pensiilor va trece și în Senat și în Cameră și, înainte ca 25 de senatori sau 50 de deputați să conteste, o va contesta el însuși la Curtea Constituțională. Acarul Boc va fi sacrificat, „Neoboc” va fi premier, în fruntea alianței PDL1-PDL2 iar noi „stupid people” ne vom tăvăli ca potăile, de fericire, cu labele-n sus, lăsându-ne scărpinați pe burtă.

Pe „Stăpân”, care este și el în fapt, o slugă, nu-l va costa nimic pentru că va raporta stăpânilor lui că ne rezolvă oricum cu noua Lege a impozitelor care ne va sălta ilegal din pensii 40-60%. Misiune îndeplinită! Iar dacă vom ieși în stradă... nicio problemă, că doar asta se vrea! „Tot ce este mic este minunat!” sună „Principiul KOHR”! Țări sub 10 milioane de locuitori, să poată fi gestionate ușor ca niște SRL-uri. Începutul a fost făcut cu sârbii și cehii. Urmează Romania! Abia pe urmă Polonia, Rusia, Ucraina, Italia, Franța, Belgia, Spania, Germania, Marea Britanie, SUA, etc.

Vor să ieșim în stradă, pentru ca, România cu peste 100 miliarde euro datorii să fie mai întâi invadată de „pacificatori”, apoi declarată neguvernabilă, spartă în „entități” bisericești, ca să putem trăi, nu-i așa, „bine”... Tocmai au încercat cu grecii, dar când grecii au înțeles că trebuie să dea insulele ca să trăiască „bine”, au părăsit strada și s-au întors în propriile ogrăzi, gata să pască troscot, alături de caprele lor, numai să nu-și piardă ȚARA. Iată de ce singurele forțe conștiente și apte de luptă din România, sindicaliștii militari și revoluționarii (și ei amenințați cu pierderea indemnizațiilor) au refuzat și refuză ideea străzii. Dar bate un vânt de nebunie! Din ce în ce mai puternic! Pe măsură ce se naște convingerea că România nu este un stat de drept ci unul de dictatură personală, mascând ocupația străină a marilor asasini economici care ne-au furat deja totul, ca în orice republică-bananieră, că nu vom obține dreptatea în justiție, deviza noastră la pace, preluată de la bunul Ioan Inochentie Micu baron Klein: În această Țară de acum înainte „nimic de NOI, fără de NOI și în absența noastră” se clatină, tot mai mulți sindicaliști luptători de profesie, cerându-ne să ne orientăm spre înțelepciunea germană, concentrată în dictonul „Mai bine un sfârșit cu groază, decât o groază fără de sfârșit!”. Dacă se va ajunge acolo, vom lupta până la sfârșitul Timpului! Nu cu slugile ci cu stăpânii! Și vom învinge ca argentinienii sau vom pieri strigând „Trăiască România! Moarte FMI!”. Vremea diversiunilor („30 de milioane”, „până la 45%”, „Boc-Șeitan”, „Oprea”, „Stâpănul pe cal alb”, etc.), oricum, a trecut!

„Honor et patria. Vae victis!”

Col. (r) dr. Mircea Dogaru