joi, 19 februarie 2015

Soldatii si gradaţii profesionişti vor fi mentinuti in activitate pana la 55 ani !



Deputaţii au adoptat, astăzi, pe articole,un proiect de lege care prevede majorarea de la 50 la 55 de ani a limitei maxime de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti să fie menţinuţi în activitate.
Propunerea legislativă priveşte modificarea Legii nr. 384 din 10 octombrie 2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti cu modificările şi completările ulterioare şi urmăreşte, în principal, mărirea vârstei până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate, de la 50 la 55 de ani, dacă îndeplinesc condiţiile specifice şi trec probele psihologice, fizice şi de evaluare finală.
Propunerea legislativă modifica alineatul (2) al art. 35 din Legea 384/2006, care va avea următorul cuprins: ”Limita maximă de vârstă până la care soldaţii şi gradaţii profesionişti pot fi menţinuţi în activitate se stabileşte prin ordin al ministrului Apărării naţionale, dar nu poate depăşi 55 de ani".
În expunerea de motive a propunerii legislative se arată că, în prezent, ministerul Apărării este nevoit să renunţe la serviciile soldaţilor şi gradaţilor profesionişti tocmai când aceştia au cea mai mare experienţă, de multe ori dobândită în repetate misiuni externe sau în teatrele de operaţii, din cauza limitării impuse de actuala legislaţie.
“Există o diferenţiere nejustificată între statutul cadrelor militare şi statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în ceea ce priveşte dreptul la pensie - la vârsta de 50 de ani soldaţii şi gradaţii profesionişti rămân fără ocupaţie. Nu sunt nici măcar şomeri! În această situaţie, soldaţii şi gradaţii profesionişti sunt expuşi liberului arbitru al pieţei forţei de muncă, care nu le mai permite găsirea unui loc de muncă decât cu mare greutate”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.
“Profesionişti ai Armatei române îşi sacrifică tinereţea - cea mai plină de resurse fizice şi intelectuale, dar şi cea mai mobilizatoare parte a vieţii - pentru ca atunci când au mai multă experienţă, şi când sunt expuşi pe piaţa forţei de muncă, respectiv la 50 de ani, instituţia militară renunţă la serviciile lor, mulţumindu-le pentru activitatea depusă, dar neacordându-le nici cel mai mic ajutor în viaţa civilă” se mai arată în expunerea de motive.
Proiectul legislativ a fost semnat, în calitate de iniţiatori de Gabriel Oprea (UNPR), Mircea Dusa (PSD) , deputaţii Ion Răducanu (UNPR), Gheorghe Emacu (UNPR) şi Ion Mocioalcă (PSD).

Ptr.conf. 
col.r. Dan Moraru

joi, 12 februarie 2015

Proiectul Legii pensiilor militare de stat

    

Marti 10 feb. a.c. a avut loc o noua sedinta a Grupului de lucru interministerial format la initiativa vicepremierului Gabriel Oprea cu obiectivul declarat de  elaborare a proiectului noii Legi a pensiilor militare de stat. Scopul sedintei din aceasta saptamana a fost de a finaliza, la acest nivel, proiectul noii legi. Din partea SCMD la activitate au participat presedintele col (r) Mircea Dogaru si consilierul juridic col (r) Vasile Mihai. Ca o concluzie, se poate spune ca la incheierea activitatii, participantii la sedinta au cazut de acord asupra continutului proiectului, cu o exceptie notabila, respectiv  reprezentantii ai doua sindicate din MAI nu au agreat prevederile cuprinse in art. 28 ( cu privire la baza de calcul a pensiei), solicitand inlocuirea sintagmei “media soldelor functiei de baza/salariilor functiei de baza” cu totalul veniturilor realizate”.
         In ceea ce priveste aspectele de interes special pentru noi, aspecte pe care le-am sustinut in cadrul sedintei, apreciem ca acestea sunt cuprinse in mod favorabil, astfel:
- Sumele retinute abuziv pe timpul procesului de revizuire in baza Legii nr. 119/2010 si OUG nr. 1/2011, vor fi  “restituite titularilor, la cererea acestora, in mod esalonat, pe o perioada de cel mult doi ani de la data intrarii in vigoare a prezentei legi” (art. 123). Operatiunea se va desfasura in baza unor norme metodologice elaborate de guvern in termen de 30 zile de la intrarea in vigoare a legii. Mentionez ca directorii caselor de pensii sectoriale au comentat ca termenul practic va fi mult mai scurt de doi ani;
 - Incadrarea locurilor de munca in conditii deosebite, special si alte conditii se va realiza in baza criteriilor si metodologiei prevazute de HG -1294/2001 (militari) si de HG - 1822/2004 (politisti), cu modificarile si completarile ulterioare (art.11). Aceste prevederi se vor aplica si militarilor/ politistilor/functionarilor publici cu statut special “care au trecut in rezerva….. pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi” art. 11, alin. (3);
- Pe langa indexarea pensiilor, care se va face in conditiile cunoscute (cf. Legii 263/2010), titularii de pensii militare de stat vor beneficia si de o “actualizare” a pensiilor, prin raportare la cresterea soldelor/salariilor militarilor/politistilor in activitate. In anul in care pot fi aplicabile ambele procese, se va opta pentru cel mai favorabil pensionarului din punct de vedere financiar (art. 61);
- Pensiile stabilite dupa 01.01.2011, in baza Legii nr. 263/2010, se vor recalcula in termen de 12 luni de la intrarea in vigoare a noii legi (art. 112) - deoarece cei in cauza au apucat sa plateasca contributii la sitemul civil de pensii, iar acum  vor fi inclusi in sistemul militar de pensii - cu respectarea principiului dreptului castigat, respectiv daca va rezulta un cuantum mai mic, se va mentine in plata cuantumul actual (art. 113);
-  OUG nr.1/2011, Legea nr. 165/2011 (pentru adoptarea OUG nr.1/2011) si Legea nr. 241/2013 (art. 1, atat cat a mai ramas din ea, pe noi interesandu-ne in mod deosebit alin. 4, cel care a inghetat practic pensile revizuite in minus)......( ce se intampla? Se abroga? n.n.)
Proiectul, dupa acceptarea lui de catre ministrii de resort si avizarea de catre Ministerul Muncii, Ministerul Justitiei si Ministerul Finantelor, va fi trimis la Parlament, unde speram sa fie adoptat in actuala sesiune. In toamna trecuta la Parlament, in comisiile de specialitate, s-a mai discutat pe marginea unui proiect asemanator, prin urmare parlamentarii sunt oarecum familiarizati cu problematica pensiilor noastre.SCMD va depune in continuare eforturi pentru urmarirea traiectului  parcurs de acest proiect legislativ si pentru desfasurarea unor intalniri cu cat mai multi parlamentari,  in scopul sustinerii proiectului, astfel incat acesta sa fie adoptat intr-un timp cat mai scurt.

SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica I. CALOIAN

marți, 10 februarie 2015

In atentia membrilor SCMD

La intrunirea de astazi marți, 10 februarie 2015 , a Comisiei mixte de lucru pe Proiectul Legii Pensiilor Militare de Stat, am obtinut toate reparatiile necesare si clarificarile solicitate, in conformitate cu acordul initial convenit intre sindicate si ministrii de resort. Ramane sa urmarim sa nu se mai produca eventuale modificari. In termen de o saptamana ne-a fost promis avizul Guvernului si asumarea de catre ministrii parlamentari.
Efortul nostru se concretizeaza in directia valorificarii avizelor favorabile, deja obtinute pe proiectul initial, pentru urgentarea procedurii.

Honor et Patria! Vae Victis!

Presedintele SCMD,
Col.(r) dr. Mircea DOGARU