vineri, 20 iulie 2012
STIRI DESPRE FACEREA LEGII PENSIILOR MILITARE
Ieri, 19.07.2012, la Cercul Militar Bucuresti a avut
loc a treia şedinţa comisiei guvernamentale de elaborare a noii legi privind
pensiile militare de stat.
Departamentul Juridic al SCMD a prezentat propria
conceptie cu privire la rezolvarea situaţiei categoriilor de pensionari
rezultate prin efectul Legii nr.119/2010 şi OUG nr.1/2011, aprobată prin Legea
nr. 165/2011.
Punctul de vedere exprimat de SCMD a fost insusit,
atât de d-na consilier Simona Sirbu, care urmează a aprofunda propunerile
noastre, cât şi de cei mai mulţi dintre cei prezenţi în sală, atat cadre
militare in activitate cat si in rezerva, de la MApN si MAI. S-a considerat că
este soluţia cea mai realistă de rezolvare juridică a nedreptăţilor făcute,
care sa poata fi acceptate si de autoritatile in drept sa aprobe proiectul
legislativ.
S-au menţionat poziţiile publice ale unor
reprezentanţi din actuala guvernanţă, respectiv afirmarea următoarelor doua
etape: prima,
care a fost deja materializata - stoparea regularizării pensiilor celor cu
pensii diminuate – prin adoptarea Legii nr.112/2012; a doua etapă vizează repunerea
în drepturile avute anterior lunii decembrie 2010, propusa de la 01.01.2013
– urmează a se rezolva.
Concretizarea din punct de vedere legislativ se poate
face:
-
fie prin includerea problematicii militarilor rezervişti în noua lege a
pensiilor militare de stat, într-un singur capitol;
- fie prin emiterea unei
ordonanţe de urgenţă, care se poate adopta mai devreme decât legea
propriu-zisă. Această situaţie impune corelarea la sistemul de actualizare al pensiilor militare din noua lege şi asimilarea pensiilor repuse în plată şi a
celor recunoscute ca drepturi legal
câştigate ca pensii militare de stat.
Va prezentăm, în
rezumat, poziţia şi propunerile SCMD:
,,Astfel, prin R-E-E-V-A-L-U-A-R-E (sau un termen echivalent),
şi nu prin recalculare, repararea nedreptăţilor se
poate face în modul următor:
- prima categorie de pensionari
(pensionari cu pensii diminuate), trebuie REPUSĂ ÎN DREPTURILE DIN DECEMBRIE 2010. Este procedura juridică cea mai
SIMPLĂ, EFICIENTĂ ŞI JUSTĂ. Cele 32.000 de procese ale SCMD în instanţe asta
cer: recâştigarea drepturilor amputate
prin revizuire sau recalculare. Dacă instanţa decide în mod definitiv
şi irevocabil să se pună în aplicare decizia investită cu titlu executoriu, nu
această operaţiune s-ar executa de catre casa de pensii? Aici este vorba de
revenirea la o situaţie anterioară, cu
o posibilă actualizare, ca urmare a unor masuri de modificare a H.G.
nr.1294/2001.
- a doua categorie (pensionari cu
pensii mărite), presupune recunoaşterea
cuantumului rezultat ca efect al operaţiilor de recalculare sau
revizuire efectuate. Trebuie să funcţioneze principiul drepturilor câştigate. Cel mult, se pot stabili măsuri de
reevaluare a unor documente care au stat la baza recalculării sau
revizuirii pensiilor, ca posibilitate de a se fi produs erori din intenţie,
neglijenţă, abuz de funcţie sau alte cauze. Dacă se trece la recalculare
(principii, sistem de calcul, etc.), această categorie va fi cea care va
da noii nemulţumiţi.
Operaţiile administrative care se fac sunt de verificare a documentelor
din dosarul de pensie sub aspectul legalităţii, autenticităţii, oportunităţii,
respectării condiţiilor de formă şi fond ale acestora.
- a treia categorie de pensionari
(pensionarii pe Legea nr.263/2010) trebuie să facă obiectul unei analize mai
ample şi serioase privind modul prin care pensiile pot fi revizuite prin
adăugarea unor elemente favorabile de creştere.”
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC SCMD
Col (r) Monica I. CALOIAN
In atentia rezervistilor cu pensii marite prin “revizuire”
Subiect: Proiectul de
Lege a pensiilor militare de stat
Doamnelor si domnilor
colegi,
Nu va mai lasati
prostiti de propaganda de doi bani a sustinatorilor lui Basescu pe aceasta tema
si mergeti la referendum.
1.
Pensiile marite (nu ne intereseaza cum
si de ce) prin revizuire, nu scad, deoarece noul proiect prevede ca din doua
cuantumuri ramane cel favorabil persoanei. De asemenea, prevede dreptul la
optiune al cetateanului. Daca vrea sa ramana pe cuantumul actual stabilit prin
Legea 263, asa va ramane. Daca vrea sa treaca pe pensie militara de stat, va
solicita acest lucru. Dar, ii avertizam pe toti ca pensia militara de stat
presupune statut de militar in rezerva, cu toate drepturile, statul fiind
obligat sa plateasca pensia, indiferent de situatie. In schimb, statutul de
beneficiar pe Legea 263 inseamna ca individul primeste un ajutor social lunar
de la stat asimilat pensiei civile, calculata pe puncte. Si aici, exista doua
primejdii:
a. Ca
statul sa declare ca nu mai are bani si sa nu mai plateasca ajutoarele sociale
b. Ca
punctul de pensie, care a fost 738 lei in 2010, si a scazut la 732 lei in 2011, sa
fie 400 lei la anul. Si atunci, respectivele cuantumuri de care se bucura unii astazi,
vor scadea la jumatate.
2.
SCMD si nu altcineva a reusit sa stopeze
recalcularea care prevedea scaderea tuturor pensiilor cu 18-69%. SCMD si nu
altcineva a proclamat in ianuarie anul trecut, in conditiile trecerii de la
ilegala recalculare la si mai ilegala revizuire (ce presupun aplicarea
retroactiva a legii), ca pensiile ce vor creste prin revizuire sa ramana
crescute. Pentru ca este vorba de principii de drept privind dreptul
patrimonial si bunul legal dobandit.
3.
Doar cuantumurile scazute (peste 50%)
vor reveni, provizoriu, la situatia din 2010.
4.
Prin noua lege a pensiilor militare de
stat se va redobandi statutul de militar in rezerva, cu toate drepturile, iar
cuantumul va fi aliniat la situatia din statele membre NATO.
5.
Cei care se tem, sa-si aduca aminte ca
in vechile legi exista prevederea corelarii pensiilor cu cresterile salariale
la activi. Drept urmare, daca ne lasau dracului in pace, cu legile noastre,
nimeni nu mai avea astazi cuantumul din 2010 ci mult mai mare, datorita celor
trei cresteri salariale la activi, care au avut loc intre timp. In noul proiect
de lege, aceasta prevedere este reintrodusa.
6.
Proiectul de lege are in vedere
drepturile pe care le-au avut si le-au pierdut toti militarii in rezerva, la data
la care au iesit in rezerva precum si acordarea acestor drepturi si celor care
au trecut in rezerva dupa 1 ian. 2011.
7.
Independent de discutiile pe proiectul
de lege la nivel USL si Guvern, vom continua discutiile pe toate obiectivele
noastre, cuprinse in lista de obiective a societatii civile adoptate de USL.
8.
Atragem atentia ca acordul dat de USL
este nu numai pe obiectivele SCMD si ale altor asociatii militare aliate ci pe
obiectivele a 53 de entitati sindicale si ONG-uri care apartin: profesorilor, pensionarilor
civili, personalului din justitie, sanatate, agricultura, minerilor, revolutionarilor,
functionarilor publici, etc. adica tuturor domeniilor socio-profesionale. SCMD
si-a facut datoria fata de natiune si ceea ce este pe cale sa obtina, pentru ca
nu a obtinut pana acum decat angajamente in scris, nu este numai pentru sine, cum
urla jigodiile de la doua posturi de televiziune si de la 3 ziare de-ale
Basescului CI PENTRU TOATA LUMEA. Astfel incat ne simtim indreptatiti sa
transmitem prostilor care se lasa manipulati, intai sa se informeze si apoi sa
raga, deoarece, dand in militari si politisti, risca sa piarda toate drepturile
pentru care acestia se lupta sa le fie asigurate si lor, desi nu merita!...
Cu indignare,
Col. (r) dr. Mircea
DOGARU
sâmbătă, 16 iunie 2012
Din SPIRIT DE CORP
PDV-ul meu ese refera mai mult la faptul ca optiunea SCMD-ului de a rupe "puntile" ,acum nu este folositoare.Este
vreo sansa sa castigam ceva? Eu cred ca nu.Cel mult vor bate din palme
unepereii, pedeleii..etc .care deja au pus tunurile pe noi .(Rezerviștii lui Dogaru, noii mineri ai USL - Actualitate > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezervistii-lui-dogaru-noii-mineri-ai-usl-986889.html#ixzz1y1mqsytv)
Din SPIRIT DE CORP
(un
punct de vedere)
“Mai mult, unul
dintre principiile fundamentale ale armatei este cel al camaraderiei, care
presupune spirit de corp, sacrificiu, dar şi solidaritate. Există în acest
moment şi rezervişti din alte structuri militare, altele decât
armata, ale căror pensii au fost diminuate şi, pentru care,
aceste structuri nu au banii necesari pentru a putea efectua plăţi în
consecinţă. De aceea, mi se pare împotriva spiritului de corp ca
noi, militarii, să beneficiem, în timp ce alte categorii ar fi
nevoite să aştepte încă o bucată de vreme” (general Dobritoiu).
Acesta ar fi motivul amanarii revenirii pensiilor
la nivelul anului 2010.
Din spirit de corp si solidaritate,chiar
daca raman temporar in paguba,EU UNUL,IL ACCEPT.
De ce ?
Pentru ca nu as mai putea privi in ochii
colegul meu necajit de la MAI.
Pentru ca “spiritul
de corp al armatei este puternic zdruncinat” si trebuie reasezat la locul lui,la temelia camaraderiei si
colegialitatii ostasesti.
Pentru ca noi
militarii nu putem trai si munci decât in echipă, alături de cei care ne
împărtăşesc condiţia , idealurile, misiunile şi privaţiunile.
Pentru ca
militarilor nimic nu le este „mai preţios decât sentimentul de a fi împreună cu
ceilalţi.”
Pentru ca de aici
vine adevarata camaraderie, condiţie "sine qua non" a spiritului de corp. Care nu poate fi inventat si nici anulat la ordin.
Ce-i de facut?
Colegilor mei din
Iasi (si nu numai ) ,le propun sa :
1.
Creditam ministrul apararii (USL -ul) si sa asteptam (oricum,mare
lucru nu mai putem face);
2.
Continuam procesele ce au ca obiect anularea
deciziilor de revizuire. Daca
se obtin decizii definitve si irevocabile favorabile, pensiile vor reveni
la cuantumul din decembrie 2010, cu plata tutor restantelor;
3.
Continuam completarea datelor care atesta veniturile
realizate (cereri la CMJ, arhive etc.);
4. Renuntam la procesele care au ca obiect anularea
deciziilor de regularizare, ca fiind lipsite de obiect.
Militez pentru “pastrarea
unitatii SCMD” desi nu sunt un “automultumit”.
Inteleg “statutul “ meu “real” ,din
acest motiv ma aflu in aceasta organizatie de lupta sindicala si tot din acest
motiv nu accept sa-mi fie puse la indoiala onoarea si demnitatea, doar pentru
faptul ca am o alta parere.
Nu “ne vom multumi
cu ce avem” si nici nu vom astepta “pana
la calendele grecesti, implinirea promisiunilor”,asa cum nu cred ca poate fi
acceptata sentinta spulberarii sperantelor
membrilor SCMD cu privire la rezolvarea de catre USL a problemei pensiilor
militare.
De aceea ACUM ,nu pot fi de acord cu solutiile de
forta , chiar daca apartin unor oameni pe care ii stimez si carora multi dintre noi le datoram multe.
Col.(r)
Dan Moraru
joi, 14 iunie 2012
INCREDEREA , CA UN TRANDAFIR OFILIT
"Procesul e in doi pasi .Intr-o prima urgenta
s-a oprit masura abuziva prin care urma sa le bagam oamenilor mana in buzunar,
sa li se opreasca sumele primite anul trecut si in a doua etapa vom aduce
pensiile diminuate la nivelul avut in plata in decembrie 2010" (general
Dobritoiu)
Iata ca
spre deziluzia noastra ( a cata oare ?)“aliatii momentului” nu “s-au speriat “ absolut de loc “de tonul dur ” al
mai marilor SCMD.Sau cel putin “acesta nu
si-a facut efectul”. Daca speram,e drept , cu ingrijorata incredere, intr-o
solutionare rapida a problemelor noastre, realitatea ne-a adus la starea
initiala de buimaca aşteptare.
Ce sa mai credem?
Potrivit legii privind pensiile militarilor adoptata azi
14 iunie 2012 de Camera Deputatilor pe baza raportului Comisiilor de aparare si
de munca , pensionarii militari nu mai sunt obligati sa returneze sumele primite
in plus pe perioada recalcularii drepturilor banesti.
Este de
fapt doar o amnistie fiscala pentru cei cu pensiile diminuate ( unele cu peste
50%),care ar fi trebuit sa suporte o dubla povara , returnand sumele primite
“necuvenit” pe perioada recalcularii.
Adica nu ne mai ia inapoi ceea ce de fapt ni s-a furat!
Si atat.Bun? Destul?
-
USL isi va lua angajamentul, in
discutiile cu institutiile financiare internationale, pentru revenirea
pensiilor militarilor la nivelul din 2010, incepand cu anul 2010;
-
Deocamdata, nu putem reveni la
nivelul pensiilor din 2010,din cauza constrangerilor bugetare (...);
-
Angajamentul nostru, al USL, va fi
ca in viitorul program sa discutam cu partenerii internationali pentru ca
incepand cu 2013 sa revenim la nivelul pensiilor din 2010".
Exista vreo
asemanare intre vorbele de mai sus si zicerile angajante rostite sacadat-militareste atunci
cand era numai general in rezerva in asteptarea scaunului de ministru ?
Intreb doar!
-
Timp
de un an fostul Guvern a facut o recalculare a pensiilor militare, regularizari
si daca nu se facea aceasta modificare pensionarii militari trebuia sa
restituie in 6 luni cat s-a primit in plus la vechea pensie pe perioada
recalcularii;
-
Daca cineva avea 20 de milioane de
lei, s-au pus in plata 15 milioane. Dar el a primit in acel an 20 de milioane.
Daca nu faceam aceasta modificare, trebuia intr-un timp scurt, de 6 luni, sa
restituie cat a primit in plus pe vechea pensie, pe perioada recalcularii. Am
zis ca este inuman, pe de o parte oamenii au fost afectati de o diminuare a
pensiilor si apoi sa mai plateasca si din urma;
-
De aceasta masura vor beneficia
26.500 de pensionari
militari,dintre care 9.020 pensionari MApN,1.500 SRI si aproximativ 15.500
pensionari a Ministerului de Interne;
-
La noile negocieri cu FMI dorim
ca din 2013 sa revenim cu pensiile militare la cuantumul din 31 decembrie 2010.
Este un angajament politic al USL.
In rest,sa auzim numai de bine,vorba unui cunoscut
jurnalist din tineretile noastre.
Biroul Operativ
joi, 1 martie 2012
PENTRU INFORMAREA DUMNEAVOASTRA
Comunicatul nr. 8 al Departamentului Juridic
SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
Departamentul Juridic
Adresa: Bucuresti, Bd. Poligrafiei, nr. 4, Sector 1, cod postal 013705
E-mail secretariatscmd^yahoo.com Site http://sindicatulcmd.blogspot.com
Telefon mobil: 0725.562.223, 0736.600.961 Fax : 0318177371
ContBRD, Agentia Carol, RO41BRDE441SV79262374410, Cod fiscal:26096263
Comunicatul nr. 8 din 24.02.2012
I. ASPECTE REFERITOARE LA PROCESUL DE REGULARIZARE
Membrii de sindicat sunt, pe buna dreptate, preocupati de procesul de regularizare a platii pensiilor a carui debut se apropie cu pasi repezi (aprilie a.c.). Luand act de aceasta preocupare, Departamentul Juridic a decis in sedinta din 23 februarie, trimiterea unor scrisori adresate ministrilor de resort, respectiv directorului SRI, prin care sa li se solicite sa acorde atentia cuvenita respectarii de catre Casele de pensii secoriale a prevederilor legale in acest sens. Va reamintim ca SCMD a trimis deja directorilor caselor de pensii sectoriale o scrisoare privind aspectele nelegale ale revizuirii.
Recomandam tuturor colegilor noștri care au de restituit sume de bani catre casele de pensii si au totodata si alte credite/datorii de achitat, sa pregateasca documentele doveditoare in acest sens. In functie de reactia ministrilor de resort si de raspunsul Caselor de pensii, vom comunica procedura de urmat de catre membrii de sindicat.
II. DEPUNEREA LA DOSAR A UNOR NOIINSCRISURI
In pasii 1a si 1b, la dosarele cauzelor aflate pe rolul instantelor se pot depune noi probe constand in copii ale deciziilor de revizuire a pensiei. Avocatii SCMD recomanda ca acest lucru sa se faca prin casa de avocatura, astfel incat si dansii sa fie la curent cu acest demers. In cazul in care se face individual, trebuie respectate urmatoarele reguli:
- sa se faca mentiunea ca noile înscrisuri sunt doar probe la dosarul existent
(adica faptul ca deciziile de revizuire nu sunt contestate), ori ca sunt contestate dar intro actiune separata, nu in acel dosar;
- despre demersul depunerii unor noi inscrisuri trebuie informata casa de avocatura inainte de termenul de judecata, astfel incat avocatii sa fie avizati despre acest lucru si sa poata actiona in consecinta.
Atentie: Daca nu se respecta aceste reguli, se pericliteaza tactica avocatilor in instanta, lucru care nu este sub niciun aspect de dorit!
III. RECONSIDERAREA CONDITIILOR DE MUNCA
Este binecunoscut faptul ca in calculul cuantumului pensiei o importanta deosebita o au conditiile concrete de munca, activitatile sau locurile de munca pe unitati, functii si arme care dau dreptul la sporuri de vechime in serviciu. Actul normativ care reglementeaza acest lucru (HG nr 1294/2001), a fost modificat prin HG nr S-1019/2010, care a largit semnificativ, in mod favorabil noua, incadrarea in aceste conditii care dau dreptul la sporuri. Intrucat actul normativ de modificare are caracter secret, marea majoritate a membrilor SCMD a aflat despre el abia in acest an. Prin urmare, in cazul in care considerati ca incadrarea dumneavoastra si a colegilor in conditii de munca deosebite, speciale si alte conditii nu s-a facut corespunzator, va puteti adresa Caselor de pensii sectoriale in acest sens pentru a obtine o incadrare corecta, in deplina concordanta cu conditiile reale in care v-ati desfasurat activitatea.
In atas puteti gasi anexa nr. 1 a HG nr. 1019/2010.
IV. DIALOG CU NATO/CSAT
Pe site-ul http:Avwiv.nato.mt/cps/en/natolive/contact.htm se poate scrie Aliantei Nord Atlantice, precizand in mod obligatoriu numai numele, adresa de email si subiectul, iar optional orasul, tara, organizatia, pozitia.
Recomandam ca membrii de sindicat sa scrie in nume propriu sau in numele unor filiale si sa insiste in mesajele lor pe aspecte precum:
- desfiintarea statutului militarilor in rezerva/politistilor si nedreptatile ce decurg din aceasta;
- nerespectarea contractelor pe care le-am avut cu MApN, MAI, SRI
- incalcarea drepturilor constitutionale referitoare la proprietate;
- ostilitatea comandantului suprem al FA impotriva militarilor si politistilor;
- derapajele de la democratic in Romania (exces de asumarea raspunderii . guvernului in Parlament pe legi vitale, incercarea comasarii alegerilor, nerespectarea principiului separatiei puterilor etc);
- dezvoltarea fara precedent a unor servicii secrete, respectiv a SPP si STS
- coruptia qvasi generalizata in Romania - sustinerea ilogica pe care presedintele tarii o acorda firmelor cu capital majoritar rusesc etc
Anexe:
1. Scrisoarea adresata directorului casei de pensii sectoriala ...... (am ales-o
pe cea de la MAI).
2. Anexa nr 1 aHGnr. S-1019/2010.
NOTA :
Continutul comunicatului a fost aprobat in sedinta Dep. Jur. din 16 feb a.c.
Seful Departamentului Juridic
Col (r) Monica CALOIAN
marți, 24 ianuarie 2012
sâmbătă, 14 ianuarie 2012
ANUNŢ URGENT !!!!
Dragi colegi,
mâine 15 ianuarie 2012 orele 10.00, vă invităm să participaţi în număr cât mai mare în PIAŢA UNIRII din Iaşi la sărbătorirea zilei de naştere a poetului naţional Mihai EMINESCU.
Vă rugăm să participaţi în număr cât mai mare, împreună cu familiile dumneavoastră, cunoscuţi sau prieteni !
De asemenea, vă rugăm să anunţaţi şi cât mai mulţi colegi, în special cei care nu au acces la telefon, să participe la această activitate !!!
Biroul Operativ al Filialei IAŞI SCMD
mâine 15 ianuarie 2012 orele 10.00, vă invităm să participaţi în număr cât mai mare în PIAŢA UNIRII din Iaşi la sărbătorirea zilei de naştere a poetului naţional Mihai EMINESCU.
Vă rugăm să participaţi în număr cât mai mare, împreună cu familiile dumneavoastră, cunoscuţi sau prieteni !
De asemenea, vă rugăm să anunţaţi şi cât mai mulţi colegi, în special cei care nu au acces la telefon, să participe la această activitate !!!
Biroul Operativ al Filialei IAŞI SCMD
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


