miercuri, 18 martie 2015
ÎN LOC DE CEC ÎN ALB PENTRU MARELE ROMÂN, GENERALUL MIRCEA CHELARU
Trăim
o tragedie românească. Pe unionistul până în măduva oaselor MIRCEA
CHELARU, născut pe 3 iulie 1949 în comuna Rediu din judeţul interbelic
Iaşi, generalul de armată, eseistul, istoricul şi omul politic român
care a îndeplinit vremelnic funcţia de şef al Marelui Stat Major al
Armatei Române, l-am cunoscut cu mulţi ani în urmă şi vă mărturisesc cu
mândrie că trecerea timpului ne-a cimentat prietenia. Să nu uit să vă
spun că în martie 1990 a fost cel trimis de Statul Major General la
Târgu Mureş unde a organizat şi condus intervenţia armatei în
evenimentele de acolo, tot Domnia-Sa fiind ataşat militar aero şi naval
al României în Iordania. Are o carieră didactică de invidiat, cum tot
mai mulţi îşi amintesc cu plăcere perioada în care a fost comandant al
Corpului 10 Armată ‘’Ştefan cel Mare’’ Iaşi.
Nu
este plăcut de inculţi şi hoţi, declaraţiile sale tranşante, cum a fost
în cazul Armatei a XIV-a din Transnistria, aducându-i chiar sancţiuni
nemeritate. E catalogat ca un închipuit adversar al comunităţii
evreieşti, dar mai ales ca model de naţionalism. Vorbitor a patru limbi,
fost lider de necontestat al Partidului Unităţii Naţionale din România,
perioadă în care ne-am şi cunoscut, are opinii persoanele despre
Revoluţia din decembrie, războiul din coordonate contemporane, dar mai
ales despre politică şi geneza poporului român, despre ultima vorbind cu
patos recent la ediţia cu numărul 25 a Congresului Internaţional
’’Pregătim viitorul, promovând excelenţa’’ organizat exemplar, ca de
obicei, de conducerea Universităţii ’’Apollonia’’ din Iaşi, condusă de
bunul său prieten, prof. univ. dr. Vasile Burlui, personalitate marcantă
a vieţii universitare şi culturale din ţară şi străinătate. Este doar
conaţionalul care a înălţat definitiv Tricolorul în faţa Cercului
Militar Naţional. Nu ştiu personal de ce generalul nu este exploatat cum
se cuvine de actualele autorităţi, în primul rând cele militare. În
contextul regional cunoscut, România ar avea nevoie de ideile lui şi
astfel am putea deveni o voce distinctă. Dar la ce să te aştepţi când
România nu are azi nici armată, nici servicii secrete şi nici măcar
economie de piaţă funcţională. Eminenta coliziune dintre Rusia şi
America va găsi România complet nepregătită. Ca întotdeauna, înainte de
marile conflagraţii mondiale din secolul XX. Restul e istorie ...
Nu
vreau însă să-l idolatrizez, deşi ar merita cu prisosinţă, dar de aici
până la hăituirea sa pentru motive chipurile penale, vezi cazul
apartamentelor primite de conducătorii armatei într-un dosar disjuns
pentru abuz de serviciu, e cale lungă, extrem de lungă.
Asta
dintr-un singur motiv: naţionalismul strigat sau clamat continuu,
deranjează. Dar asta nu-l împiedică să se exprime. Limpede, tranşant,
concis, fie că este vorba de poporul român drept continuator al dacilor,
nu al romanilor, până la subiectele zilei. Pentru mulţi ca mine, MIRCEA
CHELARU rămân cuvintele unui ADEVĂRAT general al Armatei Române şi
poate primi oricând de la noi un cec în alb chiar dacă trăim într-o
Românie-moluscă vom merge până în pânzele albe alături de acesta, poate
şi pentru că preempţiunile sale sunt ale cetăţeanului simplu care-şi
iubeşte poporul şi ţara. Numai aşa putem vorbi de rezistenţa civică
identitară prin cultură superioară şi înaltă spiritualitate. Cum
preempţiunea dacică ne confirmă că-n aceste vremuri tulburi pe care le
străbatem doar Armata rămâne reazemul Naţiunii. De regulă, mulţimile se
ataşează sau se supun la două lucruri. La ordine şi la autoritate. Hai
să facem ordine în casa noastră şi autoritatea care îi aduce beneficiul
de viaţă este cea care devine legitimă şi recunoscută. Nu se pot mutila
la nesfârşit identităţile. Nimeni nu ne-a cerut să-l îngropăm pe Nae
Ionescu sau să-l conservăm în debaraua cadavrelor pe Eminescu. Luaţi
labele murdare de pe această minte luminată de Dumnezeu, de pe simbolul
românismului din 2015!
Prof. univ. Asoc. Pompiliu COMŞA,
Jurnalistul Anului din Provincie Radar de Media 2013,
Reporter European 2012
marți, 17 martie 2015
Cine ne lamureste pre noi?
Conducerea centrala a SCMD ( apud d-na senator Cristiana Anghel ?) roaga
parlamentarii de orice culoare politica sa isi asume ca initiativa legislativa Proiectul
Legii pensiilor militare de stat care «
trebuia sa se intoarca la Comisia de munca a Camerei Deputatilor, unde, avand toate avizele, urma sa fie introdus la dezbateri »
dar din motive diverse, nu a mai ajuns si nu a mai intrat. Nici in Camera,nici
in dezbatere.
Asa o fi.Dar oare chiar are ( proiectul.n.n.) toate avizele ? Si chiar
urma sa intre in dezbateri la Comisia de munca?
De ce intreb ? Pentru ca Ministerul Apararii Nationale prin d-na
Otilia Sava, intr-un raspuns adresat colegului nostru col.r.Acatrinei Marcel la
data de 4 martie a.c. spune ca proiectul in discutie se afla inca « in procesul de insusire de catre
institutiile din sistemul de aparare ,ordine publica si siguranta nationala »
Si ca abia ulterior acestui indelung proces « forma initiala a proiectului de act normativ va fi supusa atat consultarii preliminare
institutionale a structurilor interesate in aplicarea acestuia, cat si consultarii
publice in conditiile Legii nr.52/2003 »
Cine ne lamureste ?
Col.r.Dan Moraru
Iata documentul:
miercuri, 11 martie 2015
Vă întreb, cu tot respectul, domnule ministru: Când vă veți respecta cuvântul dat?!
RAPORT CATRE POPORUL SUVERAN
ÎNTREBARE
Adresată: MIRCEA DUȘA – Ministrul Apărării Naționale
GABRIEL OPREA – Ministrul Afacerilor Interne
Şedinţa Senatului din data de: 09 martie 2015
Obiectul interpelării: Legea pensiilor militare
ÎNTREBARE
Adresată: MIRCEA DUȘA – Ministrul Apărării Naționale
GABRIEL OPREA – Ministrul Afacerilor Interne
Şedinţa Senatului din data de: 09 martie 2015
Obiectul interpelării: Legea pensiilor militare
Domnule Ministru,
În “Programul Legislativ al Guvernului României pentru
anul 2014 – principalele reglementări”, din ianurie 2014, la pagina 5, la
punctul 3 se frace vorbire despre un Proiect de Lege privind statutul cadrelor
militare, gradaţilor şi soldaţilor, Iniţiatori: MAN ,PRIORITATE LEGISLATIVA -
prima sesiune 2014, martie 2014, cu motivarea realizării unui act normativ
flexibil, care să configureze, în mod unitar, cadrul juridic necesar
exercitării profesiei militare în toate instituţiile din sistemul de securitate
şi apărare naţională,iar la punctul 4 se face vorbire despre Proiectul de Lege
privind pensiile militare de stat, Iniţiatori: MAN, PRIORITATE LEGISLATIVA -
prima sesiune 2014, martie 2014, cu motivarea: “Proiectul de lege instituie
reglementări prin care se revine, în principal, la regulile care caracterizau
sistemul pensiilor militare de stat, în mod similar cu sistemul de pensii
militare din statele membre NATO.”
Suntem în martie 2015 (poate sunt eu ignorantă și nu
știu să mă informez corect) dar nu știu de existența unor asemenea proiecte
înregistrate la Parlament.
Având în vedere prevederile actuale care discriminează militarii în raport cu alte categorii de pensionari, dar și discriminarea dinlăuntrul categoriei (ofiteri care au pensii mai mici decât subordonații lor, doar pentru că au ieșit la pensie anticipat iar guvernarea anterioară a considerat legal ca pensia să nu mai fie reîntregită la împlinirea vârstei standard de pensionare etc.),
având în vedere promisiunile electorale,
având în vedere depășirea termenului liber asumat cu un an.
Având în vedere prevederile actuale care discriminează militarii în raport cu alte categorii de pensionari, dar și discriminarea dinlăuntrul categoriei (ofiteri care au pensii mai mici decât subordonații lor, doar pentru că au ieșit la pensie anticipat iar guvernarea anterioară a considerat legal ca pensia să nu mai fie reîntregită la împlinirea vârstei standard de pensionare etc.),
având în vedere promisiunile electorale,
având în vedere depășirea termenului liber asumat cu un an.
Vă întreb, cu tot respectul, domnule ministru:
Când vă veți respecta cuvântul dat?!
Vă invederez faptul că, deși nu sunt specialist în domeniu, în cazul în care nu vom avea înregistrată la parlament multrâmbițata lege, luna aceasta (martie 2015), voi depune eu o inițiativă legislativă.
Militarii (în rezervă și retragere) merită respectul nostru, al tuturor, și tergiversarea, de ani, a soluționăriii problemelor lor, din punctul meu de vedere, este inacceptabilă.
Când vă veți respecta cuvântul dat?!
Vă invederez faptul că, deși nu sunt specialist în domeniu, în cazul în care nu vom avea înregistrată la parlament multrâmbițata lege, luna aceasta (martie 2015), voi depune eu o inițiativă legislativă.
Militarii (în rezervă și retragere) merită respectul nostru, al tuturor, și tergiversarea, de ani, a soluționăriii problemelor lor, din punctul meu de vedere, este inacceptabilă.
p.conf.
Dan Moraru
marți, 10 martie 2015
ONOARE ȘI DEMNITATE, SAU DREPTURILE MILITARILOR ROMÂNI ÎN ACTUALA CONJUNCTURĂ INTERNAȚIONALĂ
Stimați colegi,
Cicero spunea că :„ Dintre toate
satisfacțiile omenești nimic nu este mai onorabil și mai important decât să
meriți cu adevărat recunoștința din partea patriei”.
Ideea acestei
declarații politice a venit în urma unor discuții cu cadre militare, active și
în rezervă, care mi-au sesizat mai multe probleme legate de modul de
calcul și de plată, sau mai exact de neplata a unor drepturi bănești.
Așezată în acea
parte a Europei numită și „străinătatea apropiată” pe care Federația Rusă
o consideră drept sferă de interese exclusivă, România a devenit flancul de est
al Uniunii Europene și al NATO, ea fiind acum, in fapt, potrivit opiniei unui analist
militar, graniță de facto cu Rusia, după anexarea Crimeii de către aceasta.
Membră a Alianței Nord Atlantice, care acordă atenția necesară poziției
geostrategice a României, ilustrată și de recenta decizie a miniștrilor apărării din
statele membre, de înființarea a șase centre de comandă și control, dintre
care două în România, țara noastră nu va putea evita o atenție specială din
partea Federației Ruse. Că este așa, este suficient să amintesc amenințarea
lui Vladimir Evseev, directorul Centrului pentru Studii
Politico-Militare din Moscova, care a declarat că „dacă România se va lăsa
antrenată într-o astfel de confruntare, atunci este imposibil ca o serie de
obiective militare din România să nu fie trecute pe lista acelor ținte care vor
fi neutralizate cu diferite tipuri de arme. Rusia consideră că din bazele
NATO de pe teritoriul României vor putea fi lansate dispozitive antirachetă sau
rachete balistice, astfel că va fi obligată să atace, în cazul în care România
se lasă antrenată într-o confruntare dintre NATO și Rusia.
Criza
geopolitică din Ucraina reprezintă pentru România un semnal clar pentru
afirmarea stabilității și seriozității în politica sa internă și
internațională.
Pentru a-și
consolida apărarea în contextul amenințărilor reprezentate de conflictul din
Ucraina și de acțiunile agresive ale Rusiei, România va trebui să deruleze un
complex de măsuri, pe mai multe planuri. Pentru structurile militare aceasta
înseamnă programe de modernizare a forțelor sale armate, intensificarea
activităților de instruire și aplicații, dar și cointeresarea și fidelizarea
militarilor de carieră ai țării, indiferent că vorbim de instituții din
domeniul apărării, ordinii și siguranței naționale, de militari activi sau în
rezervă.
Cele mai sus
evocate impun conducerilor structurilor militare, dar și ale țării, inclusiv
ale Parlamentului României să vegheze la două aspecte fundamentale: la
formarea ofițerului în spiritul și pentru sentimentul onoarei și demnității
militare și la apărarea demnității și onoarei acestuia.
Printre calitățile
militarilor - ofițeri, subofițeri sau militari angajați -sentimentul onoarei
ocupă incontestabil primul loc. Pentru noi, civilii, onoarea este cea care stă
la baza statutului de militar, ceea ce însemnă disciplină, legalitate, civism,
disponibilitate, austeritate, curaj, solidaritate. Dar onoarea, și mai precis
onoarea militară, este cea care reprezintă coloana vertebrală în jurul căreia
se organizează această arhitectură specială care îl distinge pe militar de
ceilalți. La rândul ei demnitatea are, printre alte sensuri, si pe acela care
semnifică si un fel de atitudine a celorlalți fată de cineva, iar in cazul
nostru fata de militari, o atitudine marcată de respect. Ori tocmai despre
aceasta atitudine a statului fată de militari au venit să-mi vorbească cadre
militare, dar mai ales membri de familie ai acestora,
atât din sistemul de apărare, cat si de siguranță națională. Aceștia mi-au
relatat situații pe care domniile lor le apreciază ca fiind ʺdiscriminare legislativă și socio-profesionalăʺ, îndreptată împotriva
militarilor activi și în rezervă, numărul celor care
simt in acest fel nefiind deloc mic.
Este cunoscut
faptul că militarii suporta, prin angajament si jurământ fată de stat, o serie
de privațiuni, printre care interdicția de asociere in sindicate, de a declara
sau participa la grevă, să dețină societăți comerciale sau să participe la
administrarea acestora, să facă parte din formațiuni politice si să candideze
pentru a fi aleși în administrația publică locală, în Parlamentul României,
precum și în funcția de Președinte al României, la care se adaugă, nu de puține
ori, obligația să își schimbe frecvent domiciliul în funcție de interesele
serviciului militar și în mod implicit, în funcție de interesele statului
român. Aceste interdicții si privațiuni au existat dintotdeauna pentru militari
însă, de-a lungul timpului, pentru compensarea acestora, în România, la fel ca
și în celelalte state civilizate ale lumii, a fost dată o legislație de tip
compensatoriu concretizată în 2 legi aplicabile structurilor militare: o lege
specifică de salarizare și o lege specifică de pensionare. Acest echilibru
legislativ a existent până la data de 01.01.2011, când Regimul Băsescu - Boc a
abrogat legile specifice de salarizare și de pensionare menite a compensa
aceste privațiuni impuse de serviciul militar si a aprobat Legea nr. 284/2010
privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea
nr. 263/2010 privind sistemul unic de pensii. Prin această legislație,
militarii activi si cei in rezervă sunt tratați identic cu civilii, însă
militarii consideră că acest fapt este discriminatoriu cât timp lor le sunt
menținute limitările și interdicțiile de drepturi și libertăți
constituționale. De fapt, susțin aceștia, această integrare in sistemul
„unitar” nu este completă, ci s-a făcut doar în pârțile care convin celor care
nu înțeleg, sau înțeleg voit distorsionat situația aparte a militarilor
si a armatei.
Printre
argumentele ce sunt invocate in susținerea acestei concluzii sunt enumerate:
- desființarea, de
la 01.01.2012, a dreptului la pensie militară si recalcularea acesteia,
nemaitinându-se cont de privațiunile, limitările ori interdicțiile de drepturi
de natură constituțională impuse de cariera de militar. Situația a fost reparată,
la inițiativa Guvernului Ponta, prin adoptarea Legii nr. 241/2013 privind
stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți
din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională. Repararea este
însă parțială, deoarece proiectul noii legi a pensiilor militare nu a fost pus
in dezbaterea Parlamentului.
- nemulțumiți sunt
militarii si pentru faptul că exista drepturi legale care nu li se
plătesc. Astfel, legislația in vigoare (art. 20 alin. 1 din Capitolul 2 al Anexei
VII din Legea nr. 284/2010) prevede că, la trecerea in rezervă sau direct in
retragere, militarii, polițiștii si funcționarii publici cu statut special din
sistemul administrației penitenciare beneficiază de un ajutor stabilit in
raport cu solda funcției de baza, respectiv salariul funcției de bază
avuta/avut in luna schimbării poziției de activitate, precum si de un ajutor
egal cu doua solde ale funcției de bază, respectiv cu doua salarii ale funcției
de baza, atunci când sunt trecuți in rezerva sau direct in retragere, respectiv
ale căror raporturi de serviciu au încetat, cu drept la pensie de
serviciu, înainte de împlinirea limitei de vârstă de pensionare prevăzută de
lege, însă acest lucru nu se aplică. Statul roman a elaborat, anual, acte normative
(Legea nr. 285/2010, Legea nr. 283 din 2011, OUG 103
din 2013, Ordonanța de urgentă nr. 83/2014) care prevăd că aceste drepturi nu se plătesc.
Iată, stimați
colegi, câteva dintre problemele despre care am fost informat că preocupă
cadrele militare, aspecte cunoscute sau necunoscute, luate in atenție sau voit
ignorate, dar care sunt circumscrise apărării onoarei si demnitatii militare,
trăsături care nu tin numai de profilul psihomoral al individului, ci si de
atitudinea statului fata de aceasta categorie socio – profesionala.
Nerecunoașterea sau afectarea lor prin lipsă de măsuri care să ilustreze
importanta pe care o dăm structurilor militare romane - pioni de bază al integrității teritoriale, al statului
de drept si siguranței naționale - pot avea,
desigur, urmări asupra capacității de apărare a României, într-o perioadă
in care liniștea si stabilitatea interioară sunt cu atât mai importante, cu cât
in apropierea granițelor tarii noastre instabilitatea este accentuată.
Ce ar trebui făcut
in direcția remedierii celor expuse mai sus si pentru a da un semnal de
apreciere a rolului armatei si de considerare a onoarei si demnității
militarilor?
-
Revenirea la o legislație de tip compensatoriu cu privire la salarizarea
cadrelor militare, care să acopere interdicțiile si privațiunile impuse de
cariera militară. Este cunoscut faptul ca Armata, cadrele militare au avut drepturi de rentă – pensie de
serviciu încă de pe vremea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. In situația menținerii
cadrelor militare in sistemul unitar a personalului
plătit din fonduri publice, va trebui să ne asumăm eliminarea interdicțiilor
care conferă, de fapt, disciplină, ordine si stabilitate sistemului
militar si să se procedeze la aplicarea prevederilor Codului Muncii si acestei
categorii socio-profesionale.
- Urgentarea dezbaterii Legii pensiilor.
- Plata tuturor drepturilor stabilite prin lege pentru cadrele militare si
renunțarea la emiterea de acte normative de amânare repetată a onorării
acestora.
Toate acestea trebuie realizate în strânsă legătură cu constrângerile
bugetare, urmărindu-se alinierea la prevederile europene, o preocupare
constanta a actualului guvern.
Senator PSD
LEONARDO BADEA
Declarație
politică a senatorului PSD Leonardo
Badea in sedinţa Senatului din 02.03.2015
Abonați-vă la:
Postări (Atom)