sâmbătă, 16 martie 2013
Chemari la CMJ-uri
Suntem informati ca unii comandanti de CMJ-uri
au inceput sa-i cheme pe rezervisti, in special pe cei cu pensii diminuate, in
legatura cu aplicarea sau nu a HG (S) nr. 1019 din 2010 care modifica HG 1294/2001,
cerandu-le sa semneze ca au fost de acord cu procedura.
Departamentul Juridic al SCMD constata
in continuare ca CMJ-urile nu au nici o atributie legala vis a vis de
adeverintele de venit si calculul pensiilor si ca in privinta aplicarii unor
dispozitii s-au facut vinovati de fals, uz de fals si abuz in serviciu.
In ceea ce ne priveste, noi am contestat
toate deciziile in cauza si suntem in procese,deci nu avem de ce sa ne dam un
acord retroactiv prin care sa devenim, post factum,complicii lor la abuzurile
savarsite si incalcarea legislatiei.
Opinia noastra este ca trebuie informati
toti membrii SCMD si, in general, toti rezervistii, pentru ca nimeni sa nu dea
curs unor astfel de invitatii, facute probabil sub impresia auditului Curtii de
Conturi ..
PRESEDINTELE SCMD.
Col. (r) dr. MIRCEA DOGARU
vineri, 15 martie 2013
Astazi, un coleg care are deja pensia diminuata prin
aplicarea Legii 263/2010 mi-a transmis ca a fost sunat de la Centru
militar al sectorului 6 si invitat la sediul institutiei. A fost si i s-a
comunicat, fara a semna ceva, ca in ultima decizie de revizuire primita i-au
fost aplicate gresit conditii de munca prevazute in HG1019/2010. Conditiile
de munca nu trebuiau aplicate militarilor trecuti in rezerva inainte de
01.01.2011 .Ca urmare i s-a mai comunicat si ca va primi o noua decizie de
revizuire, dar care va avea valoarea bruta a pensiei mai mica, corespunzator
eliminarii grupelor de munca stabilite prin aplicarea HG1019/2010.
Secretarul
Filialei1 sector 6, Dragos Icleanu.
marți, 12 martie 2013
La Senat, via Camera Deputatilor ?
BP108/2013
Propunere legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională
Propunere legislativă privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniți din sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională
| Nr. înregistrare: | |||||||||||||
| - B.P.I.: | 108/06-03-2013 | ||||||||||||
| - Camera Deputatilor: | BP108/06.03.2013 | ||||||||||||
| Procedura legislativa: | cf. Constitutiei revizuita în 2003 | ||||||||||||
| Camera decizionala: | Camera Deputatilor | ||||||||||||
| Tip initiativa: | Propunere legislativa | ||||||||||||
| Procedura de urgenta: | nu | ||||||||||||
| Stadiu: | la Senat | ||||||||||||
| Initiator: | 14 deputati+senatori
| ||||||||||||
| Consultati: |
| ||||||||||||
| Derularea procedurii legislative | |||||||
| Data | Actiunea | ||||||
| CD | |||||||
| 11.03.2013 | prezentare în Biroul Permanent al Camerei Deputatilor | ||||||
| SE | |||||||
| 11.03.2013 | înaintat la Senat | ||||||
luni, 4 martie 2013
CE NU S-A SPUS IN COMUNICAT
Ca delegatia SCMD a stat la poarta.
Ca delegatia SCMD a purtat discuţii doar
cu dl.ministru Mircea Duşa.
Ca tot ce stie delegatia SCMD o stie de la
sus numitul.
Care a spus :
(De fapt,doar a mai spus multe si pana acum)
(De fapt,doar a mai spus multe si pana acum)
Că astăzi şi mâine (?) se elaborează textul unei noi legi (?), care ar rezolva, atat problema revenirii cuantumului
pensiilor diminuate la nivelul lunii decembrie 2010,cat si pe cea referitoare
la interzicerea cumulului pensiei cu salariu (eliminarea
prevederilor discriminatorii din Cap.IV/Legea 329/ 2009 ).
Ca această noua lege va fi aprobată în şedinţa de guvern din 6 martie 2013 ! adica miercuri !
Ca această noua
lege va fi aprobata în regim de
urgenţă de către Parlament ,astfel ca din aprilie 2013 sa intre in vigoare.
Despre Legea
pensiilor militare
Ca a fost elaborata o noua schita de
proiect (pe baza celui intocmit de Simona Sârbu);
Ca,după amendarea acestuia de către ministerelor
interesate si specialiştii SCMD va fi dezbatut şi aprobat in Parlament pana in
toamna.
Sa
credem si sa nu cercetam? Adica sa mai asteptam?
Col.(r).Dan Moraru
Comunicat
Cu privire
la actiunile desfasurate de catre SCMD in ziua de 04.03.2013
Astazi,
04.03.2013, intre orele 10.00-12.00 s-a desfasurat la sediul USL, in plen,
conferinta USL urmata de o sedinta a liderilor USL. In paralel, s-au strans la
sediul USL delegati ai filialelor SCMD din zonele Sud, Nord Est si Sud-Est,
fara insemne, fara drapele, in cea mai stricta disciplina si in tacere.
Departamentul Media al SCMD a filmat intreaga desfasurare si, in paralel,
interviurile date unor posturi de radio si televiziune.
La
conferinta USL s-a dezbatut un punct in plus fata de ordinea de zi initiala, si
anume rezolvarea cu prioritate a solicitarilor SCMD. Ca modificare la
cele convenite la sediul Guvernului sambata, 02.03.2013, in discutiile cu dl.
viceprim-ministru Gabriel Oprea, plenul a optat pentru aparitia la
sfarsitul acestei luni a unei legi noi, alta decat Legea pensiilor militare de
stat, o lege reparatorie, care sa fie, pe langa Legea pensiilor militare de
stat ce a fost Legea nr.119 pe langa Legea nr.263. Cu alte cuvinte,
astazi si maine, se elaboreaza textul unei noi legi, care rezolva cerintele
noastre de la pct. 1 si 2 ale memoriului. Restul cerintelor privind statutul se
vor rezolva prin Legea pensiilor militare de stat.La elaborarea legii noi, vom
fi consultati si avem la randul nostru consultanti. Ea rezolva problema ordonantelor pana la
sfarsitul lunii martie.
In
ceea ce priveste Proiectul Legii pensiilor militare de stat, acesta isi va urma
in continuare cursul. Inainte de a fi trimis la Parlament draftul ne va
fi trimis si noua, iar noi il vom trimite tuturor filialelor, spre
consultare rapida.
Referitor
la pct. 4, privind situatia disponibilizatilor de la Interne, analiza a demarat
deja, urmand a se gasi solutiile pentru rezolvarea catorva mii de cazuri, fara
ca situatia noilor promotii sa fie afectata.
Celelate
puncte ale memoriului vor fi solutionate dupa incheierea auditului Curtii de
Conturi, care, asa cum am anuntat noi, nu s-a incheiat. Repet, nu s-a incheiat
ci, dimpotriva, s-a adancit.
Datele
cu angajamentul de asigurare a intregului sprijin au fost comunicate de catre
persoana insarcinata de primul ministru cu rezolvarea crizei rezervistilor, dl.
ministru al Apararii Mircea Dusa, unei delegatii SCMD formata din presedintele
SCMD, d-nii vicepresedinti Col. Victor Popescu, Col Remus Macovei, Col Mircea
Comaneci, Col Valeriu Pricina, d-nii presedinti de filiale Col. Antone Iulian
si Col. Zamfir Ioan si dl. Radu Toma, consilier. Cu acesta ocazie ni s-a
comunicat punctual si stadiul rezolvarii prin ordine ale ministrului a altor
solicitari cum ar fi dreptul de utilizare a spatiilor Cercurilor Militare,
atitudinea juristilor reprezentanti ai ministerelor in procese, etc. Personal
am avut confirmarea celor decise in sedinta USL si din partea d-lor viceprim
ministru Gabriel Oprea si ministru Radu Stroe.
Consider
ca rezolvarea solicitarilor noastre este angajata pe un curs ireversibil, in
conformitate cu graficul enuntat.
Deci,
cu 15 aprilie,
vom constata ca reparatiile au fost facute si dreptul nostru la munca nu mai
este limitat. Celelalte vor fi rezolvate prin Legea pensiilor militare de stat.
Pe cale de consecinta, aduc multumiri initiatorilor din teritoriu ai actiunii
de astazi, pentru modul in care au stiut sa se conformeze modificarilor
survenite de la o zi la alta, in functie de negocieri. Aduc multumiri tuturor
membrilor SCMD care nu au participat dar care, prin actiunile lor, au creat
cadrul de presiune necesar pentru ca negocierile noastre din ultima saptamana
sa aiba succes si imi ingadui sa imi exprim personal tristetea ca au fost voci
in aceasta perioada care au promovat neincrederea in conducerea SCMD,
perturband prin opinii si actiuni proprii, poate bine intentionate, cursul
firesc al demersurilor noastre. Este si aceasta un punct de reflexie pentru
toti cei care doresc binele si continua dezvoltare a SCMD, singura structura
care a aparat real, in ultimii patru ani, interesele tuturor categoriilor de
militari activi, in rezerva si in retragere.
In
situatia improbabila in care lucrurile nu vor lua cursul promis avem suficient
timp la dispozitie sa ne consultam.
PRESEDINTELE
SCMD,
Col.
(r) Mircea DOGARU
marți, 19 februarie 2013
RECALCULAREA PENSIILOR SPECIALE ,O BOMBĂ ATOMICĂ ! ( Victor Ponta).
Fostul ministru al
Apărării Corneliu Dobriţoiu a declarat astazi , că un audit făcut în mandatul
său a arătat că recalcularea pensiilor militare s-a făcut neprofesionist, cu
mari greşeli, iar statul trebuie să plătească 200.000 de lei în plus,
instituţiile abilitate urmând să stabilească vinovaţii.
"Procesul de recalculare a pensiilor militare a adus nişte realităţi în
sistem absolut anacronice, subofiţerii aveau pensii mai mari decât generalii,
ori aşa ceva nu se întâmplă în nicio armată. În urma procesului de auditare a
reieşit faptul că s-a lucrat foarte repede, neprofesionist, sunt greşeli mari.
Cu alte cuvinte, statul trebuie să plătească o sumă care excede 200.000 de lei
în plus. Pe de altă parte, tot în urma procesului de auditare a rezultat faptul
că vreo câteva mii bune de dosare nu au fost procesate, iar procesul a fost
declarat închis în baza legii, îndeplinindu-se termenul", a declarat
Dobriţoiu.
El a adăugat că "acestea sunt indicii serioase că acolo s-a întâmplat ceva
neplăcut, având în vedere faptul că a fost o decizie politică pentru
finalizarea acestui proces într-un termen foarte scurt".
"Preocuparea
noastră în momentul în care am văzut dimensiunea lipsei de profesionalism în
soluţionarea acestui proces şi a impactului deosebit de mare pe care îl are pe buget...
am constatat că bugetul de achiziţii al Ministerului Apărării se îndreaptă
către alte zone, ceea ce a generat şi generează serioase lacune privind
creşterea capacităţii operaţionale a forţelor noastre armate în calitate de
aliat",
a mai spus fostul ministru al Apărării.
Întrebat cine sunt vinovaţii, senatorul
PNL a răspuns: "Vinovaţii vor fi
stabiliţi de către organele îndrituite ale statului, ale acestui stat de
drept".
El a precizat însă că aceste nereguli
s-au întâmplat în timpul mandatului lui Gabriel Oprea la conducerea MApN.
Dobriţoiu a spus, răspunzând unei întrebări, că nu are informaţii că s-ar fi
început cercetări ale parchetului împotriva lui Gabriel Oprea.
Întrebat
dacă el a sesizat parchetul în privinţa acestor nereguli, Dobriţoiu a răspuns: "Procesul de auditare s-a încheiat cu
un raport care a evidenţiat aspectele pe care le-am spus adineauri, iar
raportul a rămas definitiv după două săptămâni de la date emiterii lui.
Termenul acesta de două săptămâni era necesar în baza legii pentru a permite
instituţiilor care au fost implicate în procesul de recalculare să aducă şi
alte elemente probatorii privind corectitudinea calcului pensiilor, iar
raportul a rămas final din 27 decembrie anul trecut".
Calculul
pensiilor speciale a inclus lucruri anormale, existând informaţii conform
cărora în special în zona militară nu au existat adeverinţe, a declarat luni
seară premierul Victor Ponta. "Aici
e o chestie extrem de importantă, s-au recalculat, printr-o mare minciună a
Guvernului Boc. Pensii speciale, nici nu-mi mai aduceti aminte. Asta e o alta
bomba atomică. Dati-mi voie sa le dezamorsez pe rand. Sigur am si eu informaţii
despre faptul ca la pensiile speciale, armata, politie, la calcule au fost
niste lucruri anormale. În special in zona militara nu prea erau adeverintele,
militarii nu au carte de munca. Pe de alta parte sa spui ca le recalculezi si
le tai mi se pare cea mai proasta solutie",a spus Ponta la Realitatea
TV.
Premierul Victor Ponta a declarat, anterior, că, în opinia sa, trebuie găsită o altă soluţie legislativă în ceea ce priveşte calcularea pensiilor militare, el arătând că nu este vina celor cărora li s-a calculat în plus şi că dacă cei de la stat au greşit, calculând în plus, atunci să plătească ei. "Înţeleg că au fost nişte probleme, m-a informat ministrul Apărării, ministrul Muncii. Trebuie să vedem cum să facem în aşa fel încât pe de o parte să calculăm corect şi pe de altă parte să nu stârnim o nouă panică, adică oamenii să creadă că le scade cineva pensia. Nu cred că asta e ideea", a spus Ponta.
El a arătat că este vorba despre o
situaţie delicată, pentru că s-au făcut erori în calcul. "Pe de altă parte, nu poţi să vii să spui
oamenilor că dacă s-au făcut erori în jos - sigur că poţi să le măreşti pensia
- dar dacă s-au făcut erori în a calcula mai mult decât era, să începi să-i
spui omului acum că de fapt îi tai din pensie... e foarte complicat",
a spus Ponta.
Întrebat dacă li se va tăia din pensie
celor care au primit mai mult, Ponta a precizat: "Părerea mea e că trebuie să găsim o altă soluţie legislativă. Nu e vina
omului, e vina celor care au calculat din instituţiile statului şi să te duci
să te întorci iar împotriva oamenilor mi se pare anormal. Şi mi se pare că,
dacă a greşit statul, nu plăteşte omul. Dacă au greşit cei de la stat, plătesc
cei de la stat".
Dan Moraru
Abonați-vă la:
Postări (Atom)


