vineri, 20 iulie 2012
STIRI DESPRE FACEREA LEGII PENSIILOR MILITARE
Ieri, 19.07.2012, la Cercul Militar Bucuresti a avut
loc a treia şedinţa comisiei guvernamentale de elaborare a noii legi privind
pensiile militare de stat.
Departamentul Juridic al SCMD a prezentat propria
conceptie cu privire la rezolvarea situaţiei categoriilor de pensionari
rezultate prin efectul Legii nr.119/2010 şi OUG nr.1/2011, aprobată prin Legea
nr. 165/2011.
Punctul de vedere exprimat de SCMD a fost insusit,
atât de d-na consilier Simona Sirbu, care urmează a aprofunda propunerile
noastre, cât şi de cei mai mulţi dintre cei prezenţi în sală, atat cadre
militare in activitate cat si in rezerva, de la MApN si MAI. S-a considerat că
este soluţia cea mai realistă de rezolvare juridică a nedreptăţilor făcute,
care sa poata fi acceptate si de autoritatile in drept sa aprobe proiectul
legislativ.
S-au menţionat poziţiile publice ale unor
reprezentanţi din actuala guvernanţă, respectiv afirmarea următoarelor doua
etape: prima,
care a fost deja materializata - stoparea regularizării pensiilor celor cu
pensii diminuate – prin adoptarea Legii nr.112/2012; a doua etapă vizează repunerea
în drepturile avute anterior lunii decembrie 2010, propusa de la 01.01.2013
– urmează a se rezolva.
Concretizarea din punct de vedere legislativ se poate
face:
-
fie prin includerea problematicii militarilor rezervişti în noua lege a
pensiilor militare de stat, într-un singur capitol;
- fie prin emiterea unei
ordonanţe de urgenţă, care se poate adopta mai devreme decât legea
propriu-zisă. Această situaţie impune corelarea la sistemul de actualizare al pensiilor militare din noua lege şi asimilarea pensiilor repuse în plată şi a
celor recunoscute ca drepturi legal
câştigate ca pensii militare de stat.
Va prezentăm, în
rezumat, poziţia şi propunerile SCMD:
,,Astfel, prin R-E-E-V-A-L-U-A-R-E (sau un termen echivalent),
şi nu prin recalculare, repararea nedreptăţilor se
poate face în modul următor:
- prima categorie de pensionari
(pensionari cu pensii diminuate), trebuie REPUSĂ ÎN DREPTURILE DIN DECEMBRIE 2010. Este procedura juridică cea mai
SIMPLĂ, EFICIENTĂ ŞI JUSTĂ. Cele 32.000 de procese ale SCMD în instanţe asta
cer: recâştigarea drepturilor amputate
prin revizuire sau recalculare. Dacă instanţa decide în mod definitiv
şi irevocabil să se pună în aplicare decizia investită cu titlu executoriu, nu
această operaţiune s-ar executa de catre casa de pensii? Aici este vorba de
revenirea la o situaţie anterioară, cu
o posibilă actualizare, ca urmare a unor masuri de modificare a H.G.
nr.1294/2001.
- a doua categorie (pensionari cu
pensii mărite), presupune recunoaşterea
cuantumului rezultat ca efect al operaţiilor de recalculare sau
revizuire efectuate. Trebuie să funcţioneze principiul drepturilor câştigate. Cel mult, se pot stabili măsuri de
reevaluare a unor documente care au stat la baza recalculării sau
revizuirii pensiilor, ca posibilitate de a se fi produs erori din intenţie,
neglijenţă, abuz de funcţie sau alte cauze. Dacă se trece la recalculare
(principii, sistem de calcul, etc.), această categorie va fi cea care va
da noii nemulţumiţi.
Operaţiile administrative care se fac sunt de verificare a documentelor
din dosarul de pensie sub aspectul legalităţii, autenticităţii, oportunităţii,
respectării condiţiilor de formă şi fond ale acestora.
- a treia categorie de pensionari
(pensionarii pe Legea nr.263/2010) trebuie să facă obiectul unei analize mai
ample şi serioase privind modul prin care pensiile pot fi revizuite prin
adăugarea unor elemente favorabile de creştere.”
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC SCMD
Col (r) Monica I. CALOIAN
In atentia rezervistilor cu pensii marite prin “revizuire”
Subiect: Proiectul de
Lege a pensiilor militare de stat
Doamnelor si domnilor
colegi,
Nu va mai lasati
prostiti de propaganda de doi bani a sustinatorilor lui Basescu pe aceasta tema
si mergeti la referendum.
1.
Pensiile marite (nu ne intereseaza cum
si de ce) prin revizuire, nu scad, deoarece noul proiect prevede ca din doua
cuantumuri ramane cel favorabil persoanei. De asemenea, prevede dreptul la
optiune al cetateanului. Daca vrea sa ramana pe cuantumul actual stabilit prin
Legea 263, asa va ramane. Daca vrea sa treaca pe pensie militara de stat, va
solicita acest lucru. Dar, ii avertizam pe toti ca pensia militara de stat
presupune statut de militar in rezerva, cu toate drepturile, statul fiind
obligat sa plateasca pensia, indiferent de situatie. In schimb, statutul de
beneficiar pe Legea 263 inseamna ca individul primeste un ajutor social lunar
de la stat asimilat pensiei civile, calculata pe puncte. Si aici, exista doua
primejdii:
a. Ca
statul sa declare ca nu mai are bani si sa nu mai plateasca ajutoarele sociale
b. Ca
punctul de pensie, care a fost 738 lei in 2010, si a scazut la 732 lei in 2011, sa
fie 400 lei la anul. Si atunci, respectivele cuantumuri de care se bucura unii astazi,
vor scadea la jumatate.
2.
SCMD si nu altcineva a reusit sa stopeze
recalcularea care prevedea scaderea tuturor pensiilor cu 18-69%. SCMD si nu
altcineva a proclamat in ianuarie anul trecut, in conditiile trecerii de la
ilegala recalculare la si mai ilegala revizuire (ce presupun aplicarea
retroactiva a legii), ca pensiile ce vor creste prin revizuire sa ramana
crescute. Pentru ca este vorba de principii de drept privind dreptul
patrimonial si bunul legal dobandit.
3.
Doar cuantumurile scazute (peste 50%)
vor reveni, provizoriu, la situatia din 2010.
4.
Prin noua lege a pensiilor militare de
stat se va redobandi statutul de militar in rezerva, cu toate drepturile, iar
cuantumul va fi aliniat la situatia din statele membre NATO.
5.
Cei care se tem, sa-si aduca aminte ca
in vechile legi exista prevederea corelarii pensiilor cu cresterile salariale
la activi. Drept urmare, daca ne lasau dracului in pace, cu legile noastre,
nimeni nu mai avea astazi cuantumul din 2010 ci mult mai mare, datorita celor
trei cresteri salariale la activi, care au avut loc intre timp. In noul proiect
de lege, aceasta prevedere este reintrodusa.
6.
Proiectul de lege are in vedere
drepturile pe care le-au avut si le-au pierdut toti militarii in rezerva, la data
la care au iesit in rezerva precum si acordarea acestor drepturi si celor care
au trecut in rezerva dupa 1 ian. 2011.
7.
Independent de discutiile pe proiectul
de lege la nivel USL si Guvern, vom continua discutiile pe toate obiectivele
noastre, cuprinse in lista de obiective a societatii civile adoptate de USL.
8.
Atragem atentia ca acordul dat de USL
este nu numai pe obiectivele SCMD si ale altor asociatii militare aliate ci pe
obiectivele a 53 de entitati sindicale si ONG-uri care apartin: profesorilor, pensionarilor
civili, personalului din justitie, sanatate, agricultura, minerilor, revolutionarilor,
functionarilor publici, etc. adica tuturor domeniilor socio-profesionale. SCMD
si-a facut datoria fata de natiune si ceea ce este pe cale sa obtina, pentru ca
nu a obtinut pana acum decat angajamente in scris, nu este numai pentru sine, cum
urla jigodiile de la doua posturi de televiziune si de la 3 ziare de-ale
Basescului CI PENTRU TOATA LUMEA. Astfel incat ne simtim indreptatiti sa
transmitem prostilor care se lasa manipulati, intai sa se informeze si apoi sa
raga, deoarece, dand in militari si politisti, risca sa piarda toate drepturile
pentru care acestia se lupta sa le fie asigurate si lor, desi nu merita!...
Cu indignare,
Col. (r) dr. Mircea
DOGARU
Abonați-vă la:
Postări (Atom)