joi, 24 octombrie 2013

ALGORITMUL ACTIVITĂȚILOR PENTRU RESTITUIREA SUMELOR DE BANI REȚINUTE ABUZIV DE CASELE DE PENSII SECTORIALE DIN PENSIILE TITULARILOR DE ASEMENEA DREPTURI

SINDICATUL CADRELOR MILITARE DISPONIBILIZATE
        - DEPARTAMENTUL JURIDIC -
            Deoarece într-un anunț anterior s-au trasmis doar unele elemente generale privind hotărârea SCMD de a declanșa acțiuni pentru restituirea sumelor reținute abuziv și ilegal de casele de pensii sectoriale din drepturile de pensie ale membrilor SCMD, revenim cu detaliile tehnice de implementare a intenției cuprinse în:
 

ALGORITMUL ACTIVITĂȚILOR PENTRU RESTITUIREA SUMELOR DE BANI REȚINUTE ABUZIV DE CASELE DE PENSII SECTORIALE DIN PENSIILE TITULARILOR DE ASEMENEA DREPTURI


Secțiunile ALGORITMULUI:
             1Document contestat: deciziile de pensii pentru punerea în plată a drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.241/2013

 
            2Reclamanți: orice membru de sindicat cu plata cotizației la zi;
            3 Pârâți vor fi: Casa de Pensii Sectorială a: M.Ap.N; M.A.I.; S.R.I.;
          4Acțiuni (cereri) în instanță; câte o acțiune în justiție pe fiecare casă de pensii sectorială;
           5 - Termene depunere acțiuni: după efectuarea procedurii prealabile, care presupune contestarea lor la comisia de contestații a casei de pensii sectoriale. 

a) Pentru membrii de sindicat din municipiul București
Termenul limită până la care pot fi depune acțiunile în instanță de către SCMD este în funcție de data la care fiecare membru reclamant a făcut contestația.
Contestarea deciziei pentru punerea în plată a drepturilor de pensie în conformitate cu prevederile Legii nr.241/2013, se face după algoritmul cunoscut și utilizat la celelalte procese de până acum:
-  decizia se contesta în maxim 30 de zile de la primire la comisia de contestatii pensii a institutiei publice respective;
- se așteaptă răspuns de la comisia de contestații pensii în termen maxim de 45 de zile; în situația în care nu s-a primit răspuns în termenul de 45 de zile, în următoarele 30 de zile se depune acțiune la Trib. Mun. București;
- dacă în interiorul termenului de 45 de zile s-a primit răspuns de la comisia de contestații, atunci cele 30 de zile de depunere a acțiunii la Trib. Mun. București curg de la data primirii răspunsului înscris pe plicul de primire. La expirarea termenului de 45 de zile sau după primirea răspunsului, membrul de sindicat se prezintă, de urgenta, la Departamentul Juridic pentru înștiințare și depunerea eventualului răspuns.
            Este important a se parcurge această procedură prealabilă, deoarece:
-       - dacă nu se parcurge, acțiunea reclamantului este respinsă ca inadmisibilă;
-         -   dacă se depune prea devreme, acțiunea este respinsă ca prematur introdusă;
-          -    dacă se depune peste termen, acțiunea reclamantului este respinsă ca tardiv introdusă.
Ca urmare, data până la care vor fi primite înscrieri ale membrilor de sindicat pe tabelul centralizator comun cu reclamanti ESTE DATA LIMITĂ COMUNICATĂ PE SITE-UL SCMD, PESTE CARE NU SE POATE TRECE, iar membrii de sindicat care trimit documente după această dată decad din dreptul de a fi înscris pe tabel ca parte reclamantă în proces. Data limită va fi comunicată în timp oportun, aceasta stabilindu-se în funcție de datele înscrise în documentele membrilor SCMD.

b) Pentru membri de sindicat aparținând filialelor din țară
Procedura de contestare este similară cu cea descrisă pentru membrii de sindicat din mun. București. Depunerea documentelor membrilor de sindicat, verificarea conformității acestora și expedierea la SCMD – Dep. Juridic, se face prin biroul executiv al filialei. Biroul executiv al filialei va acorda și consultanță privind procedura de contestare.

c) Pentru toti membrii de sindicat
Membrii de sindicat din tara sau din mun. Bucuresti, pot expedia documentele și direct la sediul central al SCMD, doar în cazuri excepționale, ca urmare a nefunctionarii birourilor operative ale filialelor sau altor factori care îi împiedică să se deplaseze la sediul filialei respective. Documentele se expediază, cu confirmare de primire, pe adresa punctului de lucru central al SCMD - Bd Poligrafiei, nr. 4, Sector 1, Bucuresti, cod 013705.
    6 Documente ce trebuie întocmite și depuse:
           a) de Departamentul Juridic al SCMD la Trib. Mun. București:
               1  - acțiunea (cererea) adresată tribunalului;
         2 - tabelul nominal comun centralizator cu membrii de sindicat reclamanți (vezi conținut AICI);
               3  - dosare cu documetele probatorii și alte documente, printre care chitanțele privind suma depusă pentru susținerea cheltuielilor legate de promovarea acțiunii;
           b) de membrul de sindicat (la filiala de care aparține în cazul celor din provincie; la Dep. Juridic pentru cei din mun. București).
Atenție: Se depun/ expediază imediat după trimiterea contestației la comisia de contestații pensii.
Se fac copii de pe următoarele documente, în 4 exemplare fiecare document, scriindu-se pe fiecare copie ,,Conform cu originalul” și se semnează :
1.      - copie după decizia emisă în temeiul Legii nr. 241/2013, plus copie după plic;
2.      - copie după contestația depusă la casa de pensii sectorială, plus copie după dovada de trimitere, respectiv confirmarea de expediere/primire de la poștă. Cei care depun contestația direct la casele de pensii, trebuie să aibă aplicată pe prima filă ștampila casei de pensii cu datele de înregistrare a contestației;
3.      - copie după răspunsul la contestația trimisă, plus copie plic aferent;
4.      - copie de pe prima decizie de revizuire a pensiei, și cuponul aferent (unii pensionari au primit decizii de revizuire începând cu martie 2011, iar alții începând cu decembrie 2011);
5.      - împuternicire scrisă din partea membrului de sindicat –vezi conținut AICI;
6.      - certificat de membru al sindicatului. Se elibereză de Secretariatul General al SCMD prin verificarea în baza de date centrală a calității de membru SCMD și se transmite direct Dep. Juridic. Nu se eliberează certificat pentru cel care are nu are plătită cotizația statutară, având drept consecință anularea posibilității de a deveni parte în proces ;
7        - chitanța de achitare a sumei necesare susținerii cheltuielilor cu promovarea acțiunii. Lipsa chitanței nu dă dreptul de a deveni parte în proces;
8        - completarea urmatorului tabel in baza cupoanelor de pensii, iar in lipsa acestora prin asumarea raspunderii proprii pentru datele inscrise:
Tabel
cuprinzând drepturile de pensie reținute subsemnatului, fără temei, de casa de pensii sectorială și care se constituie în cererea mea de restituire a acestor sume reținute în mod abuziv și ilegal de CASA DE PENSII SECTORIALĂ A .........................
    Cuantum brut diminuat  (lei)
Cuantum brut ,,Decizie ..... nr. ....... din .............. de repunere în drepturi” (lei)
Diferențe brute de plată de restituit (lei)
0
1
2
3
4
Nr. crt.
Lună/an
Cuantum brut (lei)

















TOTAL


Semnătură reclamant .................
* Tabelul este insotit de copii ale cupoanelor, în 4 exemplare, acolo unde acestea exista.

Exemplu:
1
Martie 2011
3.000
4.100
1.100

Aprilie 2011
3.000
4.100
1.100

Mai 2011
2.700
4.100
1.400

Etc.
...
...........
...........

Iunie 2012
3.600
4.100
500
TOTAL sumă de restituit
4.100

În atenție:
-          Cuantumul brut din col.(2), corespunde cu valoarea brutului din rubrica ,,1. DREPTURI DE PLATĂ LUNA CURENTĂ” din cuponul de pensie;
-       La trecerea cuantumului brut din col.(2), se ține seama de regularizarea pensiei făcută în luna septembrie 2012, dacă a avut loc o asemenea regularizare. Deci cuantumul brut al pensiei devine egal pentru perioada pentru care s-a efectuat regularizarea;
-     Datele din col. (3) se scriu din decizia primita in luna octombrie, sectiunea B;
-          Datele din luna septembrie 2013 se regasesc in decizia primita in luna octombrie, sectiunea C;
7 Contribuție bănească proprie
Pentru susținerea cheltuielilor necesare promovării acțiunii – cumpărare dosare, xeropiere documente, multiplicare acțiune, legare dosare, plicuri, hârtie, tonere, etc., precum și alte cheltuieli neprevăzute apărute ca urmare a deciziei instanței de judecată, care sunt obligatorii, – fiecare membru de sindicat parte în proces, achita suma de 50 lei in contul colector al SCMD, deschis la BRD-GROUPE SOCIETE GENERALE, Agentia Carol - RO41BRDE441SV79262374410, cu următoarele date: taxă proces; nume și prenume; CNP; filiala. Cheltuirea sumele colectate în cont funcționează pe principiul răspunderii solidare. În situația în care:
-     -  membrului de sindicat căruia i se refuză înscrierea pe tabel ca parte în proces, exclusiv ca urmare a neîndeplinirii de către acesta a uneia din condițiile esențiale menționate mai sus, i se va restitui suma depusă, diminuată cu eventuale cheltuieli deja efectuate în contul său;
-    -  dacă după pronunțarea definitivă, de catre Curtea de Apel București, cheltuielile ocazionate de promovarea și susținerea procesului, sunt mai mici decât suma colectată, disponibilul se împarte la toți membrii parte a procesului, iar suma rezultată se transferă fiecăruia ca plată a cotizației pe anul respectiv.

8 - ATENȚIONARE – NU POT FACE PARTE DIN ACȚIUNEA COMUNĂ MEMBRII DE SINDICAT CARE AU PROCESE PE ROL la tribunal – fază procesuală FOND, deoarece in dosarele existente pe rol restituirea sumelor urmează a fi solicitate.
 În cazul acestora:
1.situația se impune deoarece un reclamant nu poate fi parte în două procese având aceeași cauză;
2.consilierii juridici pledanți ai Departamentului Juridic cer restituirea sumelor în baza capătului de cerere nr.3 existent în actualele acțiuni și care este formulat astfel: ,,obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu stabilită conform legii care a determinat nașterea dreptului la pensie și pensia calculată conform Legii nr.119/2010 și O.U.G. nr.1/2011 de la data revizuirii și până la repunerea în plată a pensiei inițiale sau până la emiterea unei noi decizii de recalculare”. Acest capăt de cerere va fi actualizat de Dep. Juridic și se depune în fiecare dosar existent pe rol sub forma unei ,,Cereri precizatoare”.

*Pentru prelucrarea și constituirea dosarelor cu documentele tuturor reclamanților, Departamentul Juridic va solicita sprijinul filialelor din mun. București.

         SEF DEPARTAMENT JURIDIC,

         Col. (r) Caloian Monica