miercuri, 27 martie 2013

Un alt fel de Proiect de lege reparatorie.Facut cu capul!



                                         PARLAMENTUL ROMÂNIEI
  CAMERA  DEPUTAŢILOR                                                       SENAT



LEGE

privind unele măsuri reparatorii în domeniul pensiilor
militare de stat ale cadrelor militare, precum şi ale pensiilor de stat ale
poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din
sistemul administraţiei penitenciarelor. 

Parlamentul României adoptă prezenta lege:
      Art.1  Pensiile militare de stat ale cadrelor militare, pensiile de stat ale poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, care prin Legea nr.119 / 2010 privind unele măsuri în domeniul pensiilor, cu modificările şi completările ulterioare, au fost integrate , prin recalculare, în sistemul public de pensii şi revizuite în baza OUG nr.1 /2011 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată prin Legea nr. 165 / 2011, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică, conform prevederilor prezentei legi.

Art. 2   Efectele actelor normative prevăzute la art. 1 se anulează pentru acele persoane asupra cărora aplicarea respectivelor legi a provocat o diminuare a cuantumului pensiei, acestea revenind atât din punct de vedere al cuantumului cât şi din punct de vedere al metodologiei de calcul la sistemul de calcul existent anterior Legii nr. 119 / 2010.

Art.  3   Prevederile art. 2 se aplică :
(a) prin repunerea în plată a drepturilor de pensie la nivelul  existent  anterior datei de 1 ian. 2011, pentru cei ale căror drepturi au fost diminuate prin recalculare sau revizuire, după caz.
(b) prin recunoaşterea drepturilor câştigate pentru cei ale căror drepturi au crescut prin recalculare sau revizuire, după caz.
(c)  pentru cei care, în urma unor verificări, s-a constatat sau se constată nereguli, neimputabile lor şi din cauze independente de voinţa lor,  în calculul pensiei, şi care au dus la o diminuare a pensiei la un nivel inferior celui anterior datei de 1 ian. 2011.

Art. 4 (a) Reconstituirea drepturilor subiective la nivelul anterior datei de 1 ian.2011 începe cu data de 1 ian. 2012, iar punerea în plată a drepturilor reconstituite se face începând cu data de 1 mai 2013.
(a)   Sumele lunare rezultate ca diferenţă între pensia repusă în plată începând cu 1 mai 2013 şi pensia aflată în plată începând cu data de 1 ian.2012 se definesc ca prejudicii aduse, prin efectul legii, patrimoniului pensionarilor.
(b)   Restituirea sumelor definite conform art.4 (a) se face din oficiu , în baza metodologiei emisă/aprobată de ministerul/instituţia publică competentă .
(c) Sumele necesare pentru plata diferenţelor dintre pensiile actuale şi  cuantumul pensiilor  anterioare datei de 1 ian.2011, vor fi acoperite din bugetele ministerelor / instituţiilor în cauză.

Art. 5 (a)  Prevederile prezentei legi se aplică şi acelor pensii care, în urma procesului de revizuire, au fost diminuate, chiar dacă, ca urmare a depunerii de noi acte la dosar, cuantumul a crescut peste nivelul anului 2010.
(a)  Sumele rezultate ca urmare a calculelor efectuate în baza noilor documente depuse la dosar după data de 1 ian.2011, se vor grefa pe cuantumul pensiei din decembrie 2010, dacă pensia recalculată sau revizuită, fără documentaţia suplimentară, a fost sub nivelul celei din 2010.

Art. 6 (a)Recunoaşterea drepturilor câştigate prin operaţiile de recalculare sau revizuire, după caz, are loc numai după verificarea legalităţii şi autenticităţii documentelor existente la dosarul de pensionare, inclusiv a valabilităţii acestora.
(a)   Procesul de recalculare şi verificare va cuprinde obligatoriu verificarea actelor originale care au stat la baza procesului de recalculare/ revizuire luând în consideraţie şi verificându-se inclusiv documentele depuse la contestaţii.
(b)      În situaţia în care, urmare a verificărilor efectuate conform art. 6 (a) şi (b) se constată elemente care nu corespund realităţii sau pot determina nulitatea documentului, datele respective se exclud de la validare, iar dacă acest fapt conduce la stabilirea unui prejudiciu, recuperarea acestuia se face de la cel vinovat de provocarea prejudiciului, în conformitate cu prevederile legale.

Art. 7   La reevaluarea drepturilor la pensie, care fac obiectul acestei legi, se aplică, după caz, prevederile HG 1294/2001, cu completările şi modificările ulterioare, inclusiv cele cuprinse în HG S-1090/2010.

Art. 8 Până la apariţia altor prevederi legale în domeniu, beneficiarilor acestei legi li se aplică toate creşterile sau indexările de pensii care au apărut după 1 ian. 2011.

Art. 9  Cuantumul pensiilor reevaluate, conform prezentei legi, se actualizează în conformitate cu prevederile legale privind pensiile militare de stat.

Art.10  La  data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă toate prevederile legale contrare în domeniu.

 Aceastã lege a fost adoptatã de Parlamentul României, în condiţiile art. 77 alin. (2) din Constituţia României, republicatã, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.
                      

PREŞEDINTELE                                                     PREŞEDINTELE
CAMEREI DEPUTAŢILOR                                            SENATULUI
  Valeriu Ştefan ZGONEA                               Crin Laurenţiu ANTONESCU

 Dan Moraru

Nota mea: "Cap ai,minte ce-ti mai trebuie" (despre Initiativa legislativa a grupului de parlamentari care cica ar fi fost depusa la senat)

Suntem la mana FMI–ului!



In sfarsit primul ministru V.Ponta spune adevarul in privinta reintregirii pensiilor militare abuziv diminuate : guvernul nu poate face nimic fara aprobarea camatarilor de la FMI !

Referindu-se la pensiile militarilor V.Ponta a declarat la RTV ca   : “Cei 90% din militari care au avut de câştigat in urma recalculării nu trebuie să piardă niciun leu.Sunt foarte hotarat in continuare sa gasim o solutie prin care intr-un fel sau altul,sa facem dreptate celor 8,9,10% care au avut de pierdut.Stiti ,in armata cel mai important lucru e partea de onoare.Cautam in continuare o solutie si pana la urma o s-o gasim si o sa-i convingem si pe cei de la FMI”. http://livenews.rtv.net/ponta-despre-pensiile-militarilor_13832.html

Din proclamatul si ostentativul caracter independent afişat de tinerelul prim ministru si prea-aplecatii sai ministri cu opinii populist inflexibile de aparent stăpâni pe situaţie (Dobritoiu si Dusa) ,personajul mai sus citat si intregul USL decad la condiţia lor de baza : marionete.

Cacialmaua servita pensionarilor militari,prelungita pana azi ,la un an dupa obtinerea sprijinului acestora,demonstreaza ca domnului  Ponta si reprezentantilor USL-ului le lipseşte conştiinţa limitei.
Altfel,ar fi trebuit s-o spuna demult: VREM,DAR NU PUTEM.

Domnule prim ministru,
Sunt sigur ca in aceste conditii ,nefiind constrânsi de promisiunea reparatiilor materiale si morale imediate, militarii in rezerva nu ar mai fi devenit in cabinele de votare “pe gratis” „de-ai vostri” ,iar astazi n-ar mai fi (inca?) niste saraci complici ai puterii.
 
Asa cum spuneati este vorba de onoare.Si onoarea ,atata cat ne-a mai ramas ,cere să ne aparam reputaţia.Fiti sigur ca mai devreme sau mai tarziu,asta vom face.

col.(r.) Dan Moraru

marți, 26 martie 2013

ORICE PROCES DESCHIS DE CATRE SINDICAT,PENTRU MEMBRII SAI SE VA JUDECA LA BUCURESTI,UNDE ESTE INREGISTRAT SEDIUL SCMD



DECIZIE nr. 1 din 21 ianuarie 2013 privind recursul in interesul legii, privind interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003

Inalta Curte de Casatie si Justitie a decis ca instanta competenta teritorial in solutionarea conflictelor de munca in cazul actiunilor membrilor de sindicat prin Organizatia Sindicala,este cea de la sediul sindicatului reclamant.
Concluzie: orice proces deschis de catre sindicat,pentru membrii sai se va judeca la Tribunalul Bucuresti,acolo unde este inregistrat sediul SCMD.

In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (in prezent abrogata prin Legea dialogului social nr. 62/2011) stabileste ca organizatiile sindicale au calitate procesuala activa in actiunile promovate in numele membrilor de sindicat.
In interpretarea si aplicarea unitara a dispozitiilor art. 269 alin. (2) (fost art. 284 alin. 2) din Codul muncii, republicat, cu modificarile si completarile ulterioare, instanta competenta teritorial in solutionarea conflictelor de munca in cazul acestor actiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant”.

Publicat:http://www.monitoruljuridic.ro/act/decizie-nr-1-din-21-ianuarie-2013-privind-recursul-in-interesul-legii-privind-interpretarea-si-aplicarea-unitara-a-dispozitiilor-art-28-alin-2-din-legea-sindicatelor-nr-54-2003-145846.html

Col.r.Dan Moraru

sâmbătă, 23 martie 2013

PENSIA SAU ONOAREA?



CE ONOARE PENTRU BANI: POT CUMPĂRA ŞI ONOAREA ! (Stipe Golac) 



Cred că acolo nu e atât de mult o problemă de bani, cât e o problemă de onoare” spunea joi 21 martie 2013 primul-ministru Victor Ponta, referindu-se la pensionarii militari cu drepturile ciuntite.
Si a continuat vadit plictisit ca ” tot căutăm o soluţie, un fond  de solidaritate...”

M-am lamurit si cu domnul Ponta.
Nu-i mai numar zilele si lunile de dinainte si de dupa ce a venit la putere, de cand  tot cauta si nu vrea sa gaseasca .

Si totusi ...este oarecum adevarat ce spunea despre ceea ce ne datoreaza statul roman.Cu un amendament : revenirea pensiilor noastre la nivelul din decembrie 2010 astazi ESTE numai o problemă de bani, asa cum pana mai ieri ERA si o problemă de onoare.

Spun era pentru ca ...
Pentru ca pana mai ieri,noi militarii de cariera aveam intreaga onoarea noastra si demnitatea nestirbita!
Pentru ca pana mai ieri noi ,militarii de cariera eram considerati cetateni demni de încredere, cinstiti si onesti !
Asta pana cand basescu si boccii lui ne-au dezonorat, batjocorindu-ne si discreditandu-ne în faţa opiniei publice.
Si iata ca domnii Ponta,Antonescu si intregul USL continua procesul dijmuirii onoarei noastre,atata cat a mai ramas.
Domnilor fosti “aliati”,
Demnitatea si onoarea odata pierdute, nu se mai regăsesc niciodată.
Militarii nu au cum, nu au de ce, nu au cu ce si nu au de unde cumpara demnitate şi onoare !
Pentru ca demnitatea si onoarea nu au expresie materială,nu au pret.
Exceptiile care,acceptand umilinta,le-au achizitionat de la tarabele lui ontanu si oprea nu fac parte din randul nostru.
Noi nu am cerut nimanui “solidaritate”,ci doar dreptul la onoare si demnitate
Si pentru ca ONOAREA si  DEMNITATEA ,atata cat ne-au mai ramas ,cer să ne aparam reputaţia,fiti siguri ca asta vom face.
Mai devreme sau mai tarziu.

Col.(r.) Dan Moraru