joi, 31 ianuarie 2013

Aflat la Craiova ministrul Dusa a intors-o ca la Ploiesti !



Conform programului postat pe site-ul M.Ap.N.azi 31 ianuarie 2013 intre orele 13.00-13.30 d-l.ministru insotit de vechiul general Dănilă s-a întâlnt cu cadre militare în rezervă şi retragere si veterani de război.
Aveam mari sperante.Crezand in ceea ce ne spunea primul ministru la Iasi in Ziua Unirii,asteptam de la ministrul imputernicit sa rezolve problema revenirii pensiilor abuziv diminuate la cuantumul din decembrie 2010 „ asa cum am promis”  , stirea ca in sfarsit,actualii guvernanti incep sa se tina de cuvant.
Zadarnic.
Aflam de la colegii nostri din Craiova ca discutiile „ foarte scurte datorită timpului foarte condensat al vizitei” nu s-au soldat cu nici un rezultat bun pentru noi.
DOMNUL,in mare criza de timp (nu ca atunci cand facea opozitie) a binevoit totusi sa primeasca „ un material privind unele probleme ale militarilor”.

Ministrului Dusa nu-i plac carpelile
Vorbindu-i-se despre necesitatea imediata a Ordonanţei de Urgenţă,ministrul spune ca nu agreeaza  „cârpelile”.
Dar „dreptatea pana la capat” pentru pensionarii militari discriminati nu intra in preocuparile domniei sale?
Pentru ca aceste „carpeli” pot face de fapt pentru multi dintre noi (asa cum s-a intamplat) diferenta dintre viata si moarte. 

Si cu toate acestea ` nealui nu-i place problema asta a pensiilor.
` nealui vrea cu tot dinadinsul ca mai intai problema sa fie clarificata legislativ! 

De ce oare abia de acum incolo??
Si de ce nu foloseste proiectele la care a lucrat timp de 9 luni de zile Comisia Dobritoiu & Simona Sarbu?

Si pana la urma ,de ce nu vor sa ne dea pensiile inapoi?

Pentru ca „bugetul nu permite ca ... drepturile rezerviştilor... sa le rezolvăm într-un an”.
Acesta este raspunsul,”scapat” intr-o declaratie din decembrie 2012,in care  d-l. Dusa spunea ca recalcularea pensiilor militarilor în rezervă nu se va putea face în mai puţin de un an.
Pentru ca bugetul ministerului pe 2013 nu permite astfel de cheltuieli.

„Se vorbeşte de dotarea cu avioane, de proiecte şi mi-aş dori să se aloce bani pentru cheltuielile de capital, dar trebuie să rezolv şi problema pensiilor militarilor în rezervă. Aşa cum a zis premierul, pe bugetul din 2013 vom încerca să reparăm nedreptăţile, etapizat. Bugetul nu permite ca toate sumele care trebuie rezolvate legat de ordonanţe cu privire la felul în care guvernul Boc a tăiat drepturile rezerviştilor s-o rezolvăm într-un an”.

Col.(r.) Dan Moraru

miercuri, 30 ianuarie 2013

Ministrul Dusa lucreaza la un proiect privind pensiile militare , care există la minister de anul trecut !



Cine pe cine duce cu vorba ?
Ministrul Apararii Nationale,Mircea Dusa, a declarat,marti 29 ianuarie, la Parlament, ca la nivelul institutiei pe care o conduce s-a constituit o comisie de specialisti care lucreaza la un proiect ce vizeaza modificari aduse la actul normativ privind pensiile militare.
"Nu mi se pare normal ca cei care au adoptat legea pensiilor asa cum au adoptat-o (...) sa vina sa faca aprecieri. Mai ales ca acea lege a creat o bulversare in sistemul pensiilor militare si de la pensii nesimtite s-a ajuns la discriminari care nu-si au locul si nu trebuie sa existe in acest sistem.De aceea, eu, la minister - a si anuntat primul-ministru-, am constituit un colectiv de specialisti din minister si din afara ministerului care sa realizeze un prim draft legat de modificarile pe care trebuie sa le aducem in acest domeniu si, sigur, voi face aceasta analiza si cu Ministerul Muncii, care se ocupa de acest domeniu si sa incercam in aceasta sesiune parlamentara sa aducem si corecturile necesare legat de sistemul pensiilor militare".
Nu-s carcotas, da`am impresia ca ceva nu este in regula :
Ca se lucreaza la asa ceva stiam de anul trecut.Toata  vara si o buna bucata din toamna (pana la alegeri,nu-i asa ?) comisia d-nei avocat Simona Sarbu,consilier al ministrului Dobritoiu, a tot colindat garnizoanele,a adunat tot ce trebuia stiut despre dorintele noastre.

Textul O.U.G. a fost convenit de toti membrii comisiei care au lucrat la Proiectul Legii.Si-acum ce ? O luam de la capat ?

Iata ce spunea presedintele SCMD acum cateva zile :
Si pentru ca textul Ordonantei de urgenta, asupra caruia au cazut de acord toti cei care au lucrat la Proiectul Legii, pare a fi fost uitat de toata lumea, sau a fi disparut de peste tot, il repunem in circulatie, rugandu-i pe toti prietenii adevarului, pe toti oamenii de bun simt, sa-l retrimita pe orice cale, tuturor deputatilor si senatorilor USL, tuturor membrilor Guvernului, tuturor celor care s-au angajat, ca oameni politici, alaturi de noi, societatea civila, in lupta pentru daramarea regimului Basescu, repararea abuzurilor si anularea sechelelor acestuia.Va prezint textul Ordonantei de urgenta (in continuarea comunicatului de presa).
https://docs.google.com/file/d/0B9CqWMwAnBxMSjJKM1BVYS0xR00/edit

Asadar ,despre cecolectiv de specialisti din minister si din afara ministerului “ vorbiti  d-le  ministru Dusa ?
Careprim draft “ cand aveti toata documentatia gata ?

Cititi mai jos si poate o sa va puneti si voi intrebarea “ Cine pe cine duce cu vorba” ?

Col.(r.) Dan Moraru


In 19.07.2012, la Cercul Militar Bucuresti a avut loc a treia şedinţa comisiei guvernamentale de elaborare a noii legi privind pensiile militare de stat.
Departamentul Juridic al SCMD a prezentat propria conceptie cu privire la rezolvarea situaţiei categoriilor de pensionari rezultate prin efectul Legii nr.119/2010 şi OUG nr.1/2011, aprobată prin Legea nr. 165/2011.
Punctul de vedere exprimat de SCMD a fost insusit, atât de d-na consilier Simona Sirbu, care urmează a aprofunda propunerile noastre, cât şi de cei mai mulţi dintre cei prezenţi în sală, atat cadre militare in activitate cat si in rezerva, de la MApN si MAI. S-a considerat că este soluţia cea mai realistă de rezolvare juridică a nedreptăţilor făcute, care sa poata fi acceptate si de autoritatile in drept sa aprobe proiectul legislativ.
S-au menţionat poziţiile publice ale unor reprezentanţi din actuala guvernanţă, respectiv afirmarea următoarelor doua etape: prima, care a fost deja materializata - stoparea regularizării pensiilor celor cu pensii diminuate – prin adoptarea Legii nr.112/2012; a doua etapă vizează repunerea în drepturile avute anterior lunii decembrie 2010, propusa de la 01.01.2013 – urmează a se rezolva.
Concretizarea din punct de vedere legislativ se poate face:
- fie prin includerea problematicii militarilor rezervişti în noua lege a pensiilor militare de stat, într-un singur capitol;
- fie prin emiterea unei ordonanţe de urgenţă, care se poate adopta mai devreme decât legea propriu-zisă. Această situaţie impune corelarea la sistemul de actualizare al pensiilor militare din noua lege şi asimilarea pensiilor repuse în plată şi a celor recunoscute ca drepturi legal câştigate ca pensii militare de stat.
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC SCMD
Col (r) Monica I. CALOIAN

Direcţia Informare şi Relaţii Publice
Comunicat nr. 154
Data: 03.08.2012
COMUNICAT DE PRESĂ
Membrii Comisiei pentru elaborarea actelor normative care să reglementeze reconstrucţia sistemului de pensii militare ocupaţionale, constituită la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, au efectuat un tur în principalele garnizoane din ţară în vederea evaluării situaţiei actuale şi, pe baza constatărilor întreprinse la faţa locului, şi-au propus următoarele direcţii de acţiune în perioada imediat următoare:
- identificarea de pârghii juridice în vederea elaborării unor acte normative cu caracter urgent pentru readucerea la plată a pensiilor militarilor în rezervă şi retragere, afectaţi de aplicarea Legii nr. 119/ 2010  şi OUG 1/2011, la nivelul celor din decembrie 2010;
-urgentarea procesului de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva deciziilor de revizuire/ recalculare a pensiilor, în special, în judeţele în care acţiunile în instanţă sunt legate de obiectivitatea existenţei la momentul promovării comisiei de contestaţii Focşani;
- restituirea sumelor datorate de Ministerul Apărării Naţionale ca urmare a revizuirii/ recalculării;
- urgentarea procesului de recalculare, în sensul emiterii deciziilor de recalculare pe Legea nr. 263/ 2010 pentru cei care au dovada şi au solicitat luarea în calcul la stabilirea pensiei şi a perioadei de activitate desfăşurate în viaţa civilă;
- problema aplicării unitare a grupelor de muncă.
Preşedintele comisiei, Simona Luminiţa Sîrbu, consilier al ministrului Apărării Naţionale, a precizat că au avut loc discuţii şi cu reprezentanţii celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, pentru a cuprinde cerinţele tuturor categoriilor de pensionari militari.
"Doresc să mulţumesc tuturor pensionarilor militari care au contribuit la găsirea unor soluţii rapide şi eficiente şi care au fost alături de noi pe tot parcursul elaborării proiectului de act normativ," a precizat preşedintele comisiei.
Propuneri pentru elaborarea proiectului de act normativ care va reglementa sistemul de pensii militare se pot face, în continuare, la adresa de e-mail: comisie.pensii@ mapn. ro.

Biroul de Presă

marți, 29 ianuarie 2013

ŞI.. RE-RE-REVIZUIŢI ŞI CU BANII LUAŢI !





Unii dintre noi (se pare că destul de mulţi) după diminuarea cuantumului pensiilor la prima revizuire a recalculării, au “beneficiat” succesiv, de alte revizuiri (câte trei, patru, chiar cinci!), în urma cărora pensia le-a tot crescut precum voinicul din poveste ajungând chiar să depăşească (unii doar cu câţiva firfirici, alţii cu mult, ba chiar foarte mult) nivelul pensiei din decembrie 2010, iniţial afectată de recalculare.
În ce bază?

Păi, aici este buba!
Unii (mulţi, puţini?) în baza unor date noi referitoare la încadrarea reală în grupele de muncă, aduse pe cheltuiala şi osteneala proprie de la arhive sau unităţi. 
Alţii (mulţi, puţini?) nu prea ştiu nici ei.Ba chiar nu recunosc unele date din adeverinţele de venit. Ştiu pe unii care s-au autodenunţat pentru motivul că au primit ceva la care nu ar avea dreptul.
Bănuiam noi că a fost “reconsiderata “încadrarea în grupele de muncă pentru unele perioade prin aplicarea (arbitrară?) a HG S 1019/2010. Fapt confirmat de dl. Dobritoiu.Ca şi de Casa de Pensii a M.Ap.N.prin funcţionarii acesteia.
Aşa o fi.  
Dar de ce să fie afectaţi tot cei care au mers din pierdere în pierdere de când cu revizuirea în minus?
Pentru că din datele noastre rezultă cum că la cei din această categorie le vin decizii re-re-revizuite , din nou în minus şi din nou cu reţinerea sumelor primite “în plus?”, după ce anul trecut au fost” îndulciţi” cu câţiva bănuţi peste nivelul anterior revizuit.
Aceasta ar fi ordinea verificărilor ce le face Curtea de Conturi la Casa de Pensii a M.Ap.N.
Foarte bine că se face lumină şi că se va afla adevărul despre pensile golănesc umflate !

Da` de ce să aştepte până atunci cei care oricum aşteaptă de 3 ani să li se de-a înapoi banii pe care-i merită?

Dă-ne dom`le banii înapoi şi fă ce vrei şi până când vrei matale cu cei care au primit pe nemerit de la cei care au greşit, intenţionat sau nu!
Ce mă intrigă este faptul că domnul Antonescu nu se mai implică nici măcar în dezbaterea acestui sensibil subiect.
Tăcerea vocalului Antonescu preocupat altă dată de problemele militarilor, ilustrează tipul de politician ipocrit şi duplicitar, teatral, infatuat şi făţarnic.
Domnule Antonescu, mai ţineţi minte că la 23 Ianuarie 2011 la noi la Iaşi, ziceaţi despre recalcularea pensiilor militare că e o batjocură cum nu s-a mai pomenit?
Şi că o asemenea batjocură, umilinţă şi degradare a instituţiei Armatei nu s-a mai petrecut niciodată în istoria României?
Şi că primul guvern în care se va regăsi şi PNL va restabili lucrurile în favoarea pensionarilor militari?
Pe vremea aia, faptul că pensionarii militari pândeau orice spune destituitul presedinte prin "dosul unui supermarket" o consideraţi că este o mare jignire adusă acestora.
Nimic nu s-a schimbat de atunci domnule Antonescu!
De 8 luni de zile, ca şi atunci, pândim toate posturile TV, poate ne spune cineva cât mai este până vă ţineţi de promisiuni.
Şi nu am aflat nimic.
Toată lumea bună a politicii USL –iste şi guvernanţii cu atribuţii, se scaldă într-o baltă de minciuni groase, se bălăcăresc în amânări fără dată şi tergiversări necinstite cu motivaţii aiuritoare.
"O asemenea batjocură, umilinţă şi degradare a Armatei nu s-a mai petrecut niciodată, nici sub Carol al II-lea, nici sub comunişti" spuneaţi atunci d-le Antonescu şi vă angajaţi ca, "indiferent cum calculează contabilii domnului Băsescu, primul guvern în care va fi şi PNL va restabili lucrurile în favoarea pensionarilor, aşa cum au fost înainte" pentru că, nu-i aşa " e un lucru ce nu ţine de stânga sau de dreapta, ci de identitatea naţională”.
Dar azi, cum calculează contabilii domnului Ponta şi mai ales cât mai durează?
Mai ziceaţi că Boc nu mai poate fi oprit din recalculări, dar că trebuie să existe cineva care să o facă şi că " cheia e la Băsescu, care se pare că a înghiţit-o “ ( cheia,desigur !).
Dar azi  când cheia este la primul ministru, cine naiba o fi înghiţit-o?  Nu cumva chiar dumnealui ?
Şi odată cu cheia nu şi-o fi înghiţit propria limba de lemn cu care rostogolea angajamente solemne pentru a ne ameţi şi linişti în campania electorală?
Cum altfel putem interpreta afirmaţiile înceţoşate făcute ieri, referitoare la pensiile militarilor?
“... ministrul Apărării trebuie să vină - e în discuţii cu sindicatele care îi reprezintă pe cei care au avut de pierdut în urma recalculării şi urmează să vină cu proiectul legislativ..."
 “ ...va veni ministrul Apărării, după ce termină toate discuţiile, pentru că, am spus de multe ori, 90% dintre pensionarii militari au avut de câştigat în urma recalculării, cei 10% în mod nedrept au avut de pierdut, şi atunci trebuie găsită o soluţie prin care să nu-i afectezi pe cei 90%”.
Nu aşa ne-a fost vorba domnule prim ministru,domnule Antonescu, domnilor parlamentari de Iaşi şi de aiurea!
Terminaţi cu minciunile şi discuţiile fără rost şi dati-ne dom`le mai repede banii înapoi!
După aia faceti ce vreti, faceţi si controale,faceti si audituri,dar nu uitati şi sa daţi drumul procurorilor să aplice legea!
Aveti tot timpul din lume ca dupa ce ne repuneti in drepturile noastre legitime sa faceţi orice proiecte legislative vreţi şi până când vreţi matale împreună cu Dusa şi cu Stroie!

Col.(r.) Dan Moraru